Cei 1.200 de salariaţi ai Companiei „Arcelor Mittal” Roman au fost trimişi în concediu de odihnă

Cei 1.200 de salariaţi ai Companiei ‘Arcelor Mittal’ Roman au fost trimişi în concediu de odihnă, pe fondul lipsei de comenzi. Mai multe despre cauzele care au dus la aplicarea, de către patronat, a acestei măsuri – ne spune corespondenta noastră, Gianina Buftea:

Reporter: Închiderea temporară a capacităţii de la Roman este generată de scăderea preţului la ţiţei, situaţie în care cererea de ţeavă pentru foraj petrolier scade şi ea. Oamenii speră ca activitatea productivă la nivelul companiei romaşcane să fie reluată în luna august. Amănunte ne oferă viceliderul sindicatului liber Petrotub, Dănuţ Radu:

Dănuţ Radu: Petroliştii vând mai ieftin, rămân bani mai puţini pentru investiţii. E paradoxal, noi ţevarii vrem să crească preţul la ţiţei ca să cumpere petroliştii ţeavă. Sper să fie o scădere a activităţii fabricii de ţevi conjuncturală.

Reporter: Combinatul de ţevi laminate Arcelor Mittal, mai cunoscut şi sub numele de Petrotub, este singura firmă din ţară care produce ţevi fără sudură pentru gama de la 6 mm diametru până la 508 mm. Potrivit datelor raportate la Fisc, în 2015 Compania Arcelor Mittal Roman a avut o cifră de afaceri de 648 milioane de lei şi un profit de peste 3 milioane de lei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie