Incendiu izbucnit în provincia Barcelona

În Spania, peste o sută de persoane au fost evacuate din case din cauza unui incendiu care a izbucnit în provincia Barcelona. Mai mult de o mie de hectare de teren agricol, pădure şi mai multe gospodării au fost distruse. În plin sezon de incendii, pompierii din unităţile de combatere din cadrul Ministerului Agriculturii au declanşat o grevă pe termen nelimitat, după cum ne transmite corespondenta RRA, Anamaria Damian.

Reporter: Incendiul a fost favorizat de temperaturile înalte şi de vânt, iar pentru controlul şi stingerea lui pompierii Catalaniei lucrează cu 120 de unităţi terestre şi 22 de elicoptere. O parte din locuitorii din Municipiul Odena s-au întors acasă după ce au petrecut două nopţi în satele vecine, însă aproximativ 100 continuă să fie evacuaţi. Nu este exclus ca focul să fi fost declanşat intenţionat, arată surse din zonă citate de agenţiile de presă. Pe de altă parte, în plin sezon de incendii pompierii din unităţile de combatere a focurilor de pădure au declanşat astăzi o grevă pe termen nelimitat. Ei solicită condiţii de muncă mai bune, un plan de prevenire şi un program adaptat la condiţiile de risc, precum şi dotarea unităţilor cu mijloace mai bune pentru intervenţii. Protestul include şi o manifestaţie programată astăzi în faţa Ministerului Agriculturii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iulie