Loviturile aeriene turceşti împotriva SI şi PKK ar putea „schimba jocul regional”, afirmă premierul turc Ahmet Davutoğlu

Loviturile aeriene turceşti împotriva militanţilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) şi separatiştilor Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK) ar putea „schimba jocul regional”, a anunţat premierul turc. Ahmet Davutoğlu a declarat că nu există planuri privind trimiterea de trupe terestre în Siria şi că loviturile aeriene au rolul de a-i sprijini pe rebelii moderaţi care luptă împotriva SI. „Prezenţa Turciei care poate să îşi folosească eficient forţa sa poate duce la consecinţe care pot schimba jocul în Siria, Irak şi în întreaga regiune; oricine poate să vadă asta”, a declarat domnul Davutoğlu, citat de ziarul „Hürriyet Daily News”. Oficiali din NATO urmează să participe la o întâlnire de urgenţă pentru a discuta despre situaţie marţi, la cererea Turciei.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 iulie