Londra va face tot ce este posibil pentru a combate criza emigranţilor în Calais

Guvernul britanic va face tot ce este posibil pentru a combate criza emigranţilor în Calais, a declarat primul ministru David Cameron. În declaraţii făcute în timp ce Marea Britanie a confirmat alocarea unui fond suplimentar în valoare de 7 milioane de lire sterline pentru construirea unui nou gard de securitate la terminalul Channel Tunnel din Franţa, şeful cabinetului de la Londra a declarat că situaţia este „foarte îngrijorătoare”. Aproximativ 2.000 de emigranţi au încercat să intre în terminalul Channel Tunnel din Calais, luni noaptea, în tentativa de a ajunge în Marea Britanie. Asociaţia Transportatorilor de Mărfuri a solicitat intervenţia poliţiei.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 iulie