Stagii de practică plătite și consiliere în carieră prin proiectul „Student activ – Profesionist de succes – PRO-ACTIV”

SC Arexim Audit SRL, în parteneriat cu Universitatea din București și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, anunță lansarea proiectului „Student activ – Profesionist de succes – PRO-ACTIV” (POSDRU/189/2.1/G/156345).

Proiectul „Student activ – Profesionist de succes – PRO-ACTIV” își propune să sprijine formarea și să dezvolte aptitudinile a 153 de studenți în procesul de tranziție către piața muncii pe parcursul a 6 luni (iulie-decembrie 2015).

Grupul țintă al proiectului este reprezentat de studenți din centrul universitar București, din ciclul de licență sau de masterat, din cadrul profilelor economic, administrație publică și marketing, care nu au mai beneficiat până în prezent de un stagiu de practică derulat printr-un proiect POSDRU. Până în luna decembrie 2015 studenții vor beneficia de parteneriatele de practică încheiate în cadrul proiectului, la finalul stagiilor putând participa la concursuri menite să răsplătească implicarea și calitatea activităților derulate. Astfel, în cadrul proiectului vor fi acordate 54 de premii (18 premii I – 1.500 RON, 18 premii II – 1.200 RON, 18 premii III – 1.000 RON), în valoare totală de 66.600 RON, la acestea adăugându-se un număr de 153 de subvenții, câte una pentru fiecare student care desfășoară un stagiu de practică, în valoare totală de 137.700 RON.

Pe lângă stagiile de practică, studenții vor avea posibilitatea de a lua parte la:

– Sesiuni de consiliere și orientare în carieră;

– 4 vizite de studiu la organisme profesionale din domeniul economic, precum și instituții publice de la nivel central și local;

– 6 workshopuri dedicate diseminării bunelor practici privind tranziția studenților către piața muncii, la care vor lua parte angajatori de top din România și profesioniști din domeniile financiar-contabil, administrarea afacerilor, marketing și administrație publică.

Studenții interesați de oportunitățile proiectului „Student activ – Profesionist de succes – PRO-ACTIV” sunt invitați să acceseze https://www.facebook.com/ProActivAreximAudit și https://www.facebook.com/A.N.F.P.Romania.

Proiectul este co-finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.