Ziua Imnului Naţional

În toate garnizoanele din ţară sunt programate astăzi ceremonii militare, slujbe religioase şi defilarea gărzii de onoare, cu ocazia Zilei Imnului. La Bucureşti, evenimntul va fi marcat în Piaţa Tricolorului. Ministrul apărării, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, vor participa la ceremoniile din Parcul 1 Decembrie din Oradea. Poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu şi melodia culeasă de Anton Pann stau la baza imnului naţional de astăzi, „Deşteaptă-te, române!”, cântat pentru prim dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea la 29 iulie 1848. Imnul a fost intonat în timpul Războiului de independenţă, în timpul Primului Război Mondial şi la Marea Unire din 1918, precum şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după Revoluţia din decembrie 1989 Imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Imnul naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 iulie