Universitatea de Vest din Timişoara va lansa un program educaţional în limba germană

Universitatea de Vest din Timişoara, în colaborare cu una din Germania, lansează azi un program destinat studenţilor care vorbesc limba germană. Tinerii vor avea posbilitatea de a se înscrie la studii de licenţă şi vor învăţa atât în ţară, cât şi în străinătate. Sunt oferite şi zece burse, iar la absolvire studenţii vor obţine o diplomă dublă.

Reporter: Alina Bujancă – Primul program educaţional în limba germană, cu dublă diplomă, care se va lansa astăzi va funcţiona în cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea de Vest din Timişoara. Aceasta va pregăti studenţi în domeniul afacerilor şi informaticii şi se va derula în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Karlsruhe. Tinerii vor avea posibilitatea să se pregătească două semestre în Germania şi să beneficieze de un stadiu de practică de şase luni în companiile nemţeşti din Timişoara unde îşi vor putea găsi locuri de muncă după absolvire.

Realizator: Programul se bucură de sprijinul companiilor nemţeşti din zona de vest a ţării, interesate să angajeze absolvenţi specializaţi în afaceri şi informatică.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 iulie