Zeci de evenimente se desfăşoară la Untold Festival

Cluj-Napoca este în aceste zile şi capitala distracţiei, nu doar Capitala Europeană a Tineretului. Zeci de evenimente se desfăşoară la Untold Festival, manifestare care a adus în oraş peste 170 de artişti.  DJ-ul olandez Armin van Buuren va mixa astăzi, după ce aseară fanii au fost încântaţi de prestaţia artistului suedez cunoscut sub numele de Avicii.

Reporter: Claudiu Pădurean – Untold îşi confirmă renumele de cel mai mare festival din România. Peste 100.000 de spectatori au asistat la concertele şi spectacolele organizate în primele două zile. Oaspeţii au închiriat toate locurile de cazare din hotelurile şi pensiunile clujene, precum şi camerele disponibile în căminele studenţeşti. Există şi tineri care au dormit în corturi sau în maşini. Unii dintre ei au venit de la sute de km pentru a se bucura de festival.

Reporter: Cum ţi se pare Untold?

-: Este super.

Reporter: Muzica?

-: Super, super! Şi DJ-ii.

Reporter: Aseară până la cât ai stat?

-: Până la 4:00 sau 5:00.

Reporter: Din ce zonă a ţării vii?

-: Din Moldova, Botoşani.

-: E foarte ok, mi se pare cel mai mare party la care am fost vreodată, nu am văzut niciodată ceva mai senzaţional în România, tehnologie total nouă de lumini şi de sunet şi sunet impecabil.

Reporter: Care e artistul tău preferat dintre cei care sunt în line-up?

-: Păi, până acum am fost la Like Mike şi Dimitri Vegas, şi Avicii şi David Guetta. Cam ca toată lumea.

Reporter: Organizatorii Untold Festival se aşteaptă să depăşească cifra de 200.000 de spectatori până la finalul evenimentului.

Realizator: Untold Festival se încheie mâine-seară, când va urca pe scenă DJ-ul francez David Guetta.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august