Documentarul multimedia „România în Afganistan” a fost selectat la Festivalul Internaţional de film istoric şi militar din Polonia (VIDEO)

Documentarul multimedia „România în Afganistan”, realizat de colegii noştri Ilie Pintea şi Mario Balint, a fost selectat în concurs, la Festivalul Internaţional de film istoric şi militar din Polonia. Documentarul a fost realizat cu sprijinul Statului Major General, în condiţiile dificile de climă şi de securitate impuse de Teatrul de Operaţiuni din Afganistan.

Mario Balint
Mario Balint

Ilie Pintea: A fost o surpriză, pentru că este vorba despre un festival specializat, este un festival de film istoric şi militar, la care Radio România Actualităţi a fost selectată alături de producţii din alte 19 ţări şi este cu atât mai onorant pentru noi, cu cât suntem un post de radio care concurează umăr la umăr cu studiouri de televiziune şi cu case de producţie, iar asta nu face decât să arate încă o dată deschiderea postului public de radio spre on-line şi multimedia pe care o promovăm deja de câţiva ani. Documentarul realizat în Afganistan, alături de colegul meu Mario Balint, este unul care spune povestea participării ţării noastre la eforturile coaliţiei internaţionale de stabilizare a situaţiei din Afganistan şi am reuşit să facem oarecum un bilanţ al celor zece ani care se împlineau în 2013 de prezenţă a României în teatrul de operaţii. Este o poveste plină de sentimentele militarilor, pentru că am reuşit să le suprindem poveştile, dincolo de uniformă şi de aspectul oficial al misiunilor acolo. Este vorba de nişte oameni care stau foarte mult departe de casă, într-un loc foarte periculos şi a fost, cu adevărat, o mare, mare onoare pentru noi să cunoaştem asemenea oameni şi să le putem spune povestea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 august)


Video: youtube

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”].https://www.youtube.com/watch?v=cSwD5BjDIKU[/youtube]