Înregistrare video prezentată de militanţii egipteni afiliaţi Statului Islamic

Militanţii egipteni afiliaţi Statului Islamic au prezentat o înregistrare video în care ameninţă cu uciderea unui ostatic croat. Prin intermediul mesajului, militanţii susţin că autorităţile egiptene trebuie să elibereze, în termen de două zile, femeile musulmane aflate în închisoare. În cadrul înregistrării, un bărbat care îşi prezintă numele şi afirmă că provine din Croaţia, purtând salopeta portocalie, îngenunchează lângă steagul SI, iar un militant îndreaptă un cuţit în direcţia sa. Bărbatul capturat citeşte apoi un mesaj în limba engleză, în care anunţă că va fi ucis în termen de 48 de ore, dacă guvernul egiptean nu eliberează femeile musulmane aflate în detenţie. Cetăţeanul croat lucra pentru o companie franceză, când a fost răpit, în urmă cu două săptămâni. Surse ale securităţii egiptene susţin că acesta a fost capturat în timp ce îşi conducea autovehiculul, la periferia capitalei Cairo.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 august