Precizări făcute de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, atrage atenţia că în cadrul coaliţiei aflate la putere nu poate fi luată nicio decizie fără consultarea şi acordul lui Liviu Dragnea, actual preşedinte al principalului partid de guvernământ. Precizarea a fost făcută după ce liderul UNPR, Gabriel Oprea, a lansat, astăzi, tuturor partidelor parlamentare, o invitaţie la dialog pe marginea noului Cod Fiscal trimis spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Gabriel Oprea susţine că politicienii trebuie să ţină cont atât de poziţia Băncii Naţionale cât şi de cea a Fondului Monetar Internaţional atunci când vor rediscuta noile măsuri de relaxare fiscală.

Gabriel Oprea: UNPR poate fi o punte între palate, Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, şi acuma apare şi Palatul Parlamentului. Sute de mii de întreprinzători aşteaptă o decizie înţeleaptă în privinţa rediscutării noului Cod Fiscal.

Realizator: PNL şi UDMR au precizat, deja, că sunt de acord cu propunerea lansată de UNPR. În schimb, coaliţia aflată la guvernare va lua în discuţie oportunitatea unor negocieri pe tema Codului Fiscal abia săptămâna viitoare, când Liviu Dragnea şi Victor Ponta se vor întoarce în ţară, a precizat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 august