Autorităţile bulgare au introdus controale suplimentare la toate punctele de trecere a frontierelor

Ministerul român de Externe informează într-un comunicat că din motive de securitate, autorităţile bulgare au introdus controale suplimentare la toate punctele de trecere a frontierelor. Măsura a fost instituită temporar, fără ca momentan să fie prevăzut un termen limită. Ministerul de Externe avertizează cetăţenii români care tranzitează Bulgaria asupra posibilităţii ca aceste măsuri să genereze prelungirea duratei de aşteptare la trecerea frontierelor. Amintim că serviciile bulgare de securitate caută un presupus cetăţean român şi o tânără franţuzoaică de origine iraniană, suspectaţi de legături cu reţeaua teroristă Statul Islamic.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august)