„Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor”

Grădina Zoologică din Bucureşti organizează astăzi ateliere şi concursuri speciale de „Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor”. În program sunt incluse întreceri sportive pentru copii, care-şi vor putea compara performanţele cu cele ale unor animale, prezentarea unei colecţii de ouă – de la mic la mare – sau un test de creativitate, la confecţionarea unor pălării cu penele diferitelor păsări. Este sărbătoare şi la Grădina Zoologică din Timişoara, unde, în afară de activităţi distractive, copiii au azi ocazia să aleagă, în cadrul unei tombole cu premii, numele celor mai noi animale sosite sau născute în captivitate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 august