Evoluţia preţurilor în 2015 comparativ cu anul trecut

Alimentele s-au ieftinit în iulie în medie cu 1,17% – aşa a calculat Institutul Naţional de Statistică – însă la mărfurile nealimentare preţurile au urcat cu 0,48% şi cu 1,26% comparativ cu 2014. S-au majorat şi tarifele seviciilor, ceva mai ieftine sunt doar preţurile la transportul aerian şi la telefon. Scăderea este însă de numai 0,67%.
Preţurile de consum au fost mai mici cu aproape 1,7% în luna iulie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, inflaţia atingând un nou minim istoric. Faţă de iunie reducerea a fost de 0,17 procente, dintre alimente cele mai mari scăderi de preţuri înregistrându-se la categoria ‘alte legume şi conserve de legume’, la cartofi şi la fructe proaspete. S-au scumpit, în schimb, citricele şi alte fructe meridionale şi ouăle. În cazul mărfurilor nealimentare s-au consemnat în general mici creşteri de preţuri, cu excepţia medicamentelor şi articolelor medicale, autoturismelor şi pieselor de schimb şi a combustibililor care s-au ieftinit uşor. Scumpiri mai importante au avut gazele cu peste 11%. La categoria ‘servicii’, preţurile au fost în iulie similare cu cele din luna precedentă, tarifele îngregistrând uşoare scăderi la transportul aerian şi la telefonie, şi creşteri foarte mici la apă, canal, salubritate şi la categoria ‘alte servicii’. Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România, Radu Crăciun, spune că reducerea preţurilor de consum a fost mai mare decât se anticipa luna trecută, din cauza scăderii preţurilor la legume şi medicamente, produse cu ponderi importante în coşul de consum: „Valoarea inflaţiei a venit mai mică decât ne aşteptam şi de cât se aştepta şi piaţa, este vorba de o scădere a preţurilor de 1,7% an la an raportat la aşteptări de minus 1,3%. Acest rezultat este consecinţa unor evoluţii divergente în care însă impactul majoritar a venit din zona preţurilor alimentelor. Pe lângă scăderile provocate de micşorarea TVA-ului a apărut şi scăderea preţurilor la fructe şi legume, dar mai mult decât atât am văzut o scădere a preţurilor la medicamente şi la tutun, categorii de produse care au o pondere destul de mare în coşul de consum. Din acest motiv, faptul că preţul la gaze a întregistrat o creştere substanţială, ca urmare a calendarului de liberalizare, a fost practic anulată de această scădere a preţurilor la produsele alimentare, ceea ce a făcut ca în final inflaţia să fie negativă. Asta nu modifică major aşteptările în sensul în care cel puţin până la jumătatea anului viitor vom continua să avem un spaţiu negativ. Sfârşitul acestui an ne va duce probabil undeva în zona lui minus 0,4, minus 0,5%, pentru ca anul viitor totuşi să ajungem în zona unei inflaţii pozitive”.
BNR şi-a redus prognozele de inflaţie pentru finalul acestui an la minus 0,3%, şi pentru finele lui 2016 la plus 0,7 procente. Specialiştii Băncii Centrale spun însă că, deşi inflaţia va fi negativă pe parcursul următoarelor nouă luni, preţurile la anumite produse vor înregistra creşteri lunare.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 august)