Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va primi la Kremlin o delegaţie a Coaliţiei Naţionale din Siria

 Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va primi joi, 13 august, la Kremlin, o delegaţie a Coaliţiei Naţionale din Siria (SNC). În cadrul întrevederii de la Moscova vor fi examinate aspecte privind reglementarea politică a situaţiei din Siria şi consolidarea eforturilor forţelor care luptă împotriva terorismului din regiune. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va avea o întrevedere bilaterală cu reprezentantul Coaliţiei Naţionale din Siria (SNC), Khalid Hodja. „Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va avea o întrevedere cu liderul Coaliţiei Naţionale din Siria (SNC)”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova. Ministrul rus a chemat să se contribuie la unificarea opoziţiei din Siria pe o platformă constructivă „în care să fie expusă concepţia forţelor de opoziţie referitoare la viitorul ţării, ceea ce va permite să se desfăşoare un dialog mult mai eficient, care este pregătit în momentul de faţă sub egida ONU”, a mai specificat Zaharova.

(Agenţia de presă TASS – 13 august)