Un tânăr scriitor englez care a vizitat România a fost captivat de faptul că ţăranii l-au primit în casele lor şi l-au invitat să le împărtăşească obiceiurile şi sărbătorile unei ţări mustind de artă populară, cuiburi de berze şi castele de basm. William Blacker a rămas – timp de opt ani – şi a scris „Along the Enchanted Way”, un grupaj de memorii trăite intens, în 2009, despre locurile izolate ale României, care l-au scos din agitaţia vieţii moderne. Într-o excursie recenta în România, am început să înţeleg ispitele unui tărâm cu turnuri medievale şi cetăţi din piatră care par scoase din „Hansel şi Gretel”. Totul a început cu un îndemn de a explora căile nebătute ale Europei, un îndemn împărtăşit de soţul meu şi de un alt cuplu. Toţi patru ne-au adunat la Bucureşti pentru o excursie de o săptămână, cu trenul şi maşina, prin România rurală.
De când poporul a răsturnat regimul comunist, în 1989, România şi-a câştigat reputaţia pentru frumuseţea naturală nealterată şi arhitectura istorică bine conservată, fără comercializarea folosită de industria turistică. Aici, în regiunile muntoase din România, Transilvania şi Maramureş, ţăranii încă ară pământul cu calul şi plugul, amintind de Europa secolului al 19-lea. În călătoria noastră de trei zile cu maşina prin judeţul Maramureş, am stat la familii de ţărani în case ţărăneşti şi am văzut oameni care poartă bluze tradiţionale româneşti brodate, care inspiră designeri moderni. Primul nostru popas în trecut a fost satul Rogoz, cu o vizită la biserica de lemn Sfinţii Arhangheli. Aceasta a rezistat în 1661 invaziei tătare şi este una dintre cele opt biserici de lemn din regiune care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Altarul de la Rogoz, unde estul se intersectează cu vestul, combină influenţe gotice şi tradiții ortodoxe, cu uşi sculptate, interioare cu scene pictate din Biblie şi o masă lungă în aer liber pentru sărbătorile comunale. La târgul din oraşul apropiat Târgu Lăpuş, am văzut o paradă de orăşeni în haine tradiţionale româneşti, precum şi muzică şi dans. Ne-am aşezat la o cină delicioasă cu pui, cârnaţi de casă şi berea produsă local. Ospitalitatea este un motiv de mândrie aici. Ne-am petrecut prima noapte la Rohia, la Pensiunea Casa Gherman, ai cărei proprietari ne-au recomandat o excursie la mânăstirile locale. În dimineaţa următoare, am condus pe un drum neasfaltat, trecând pe lângă stupi stivuiţi şi sate cu case ale căror faţade aveau modele geometrice. În curând am ajuns la Mânăstirea Rohia, creştin ortodoxă, pe un deal ce dă spre o vale verde înconjurată de păduri. În capelă, icoane de sfinţi şi martiri sunt pictate pe fundalul de culori saturate. Doi câini ciobăneşti au anunţat apariţia unui călugăr vesel, într-o robă lungă şi neagră, care ne-a întâmpinat şi ne-a chemat în balconul lui, la un prânz improvizat. După ce a întins o faţă de masă, a adus un castron cu mămăligă aburindă, un terci din faină de mălai, similar cu polenta, asezonată cu brânză şi carne de porc. Am încheiat masa cu un lichior fin de pere, făcut de călugăr. Am continuat prin Munţii Carpaţi spre est, la Bârsana, care are elaborate edificii din lemn. Am vizitat casa de turtă dulce a unui artizan local ale cărui sculpturi de cerbi, cai şi scene rurale împodobesc multe case. La amurg, în ultima zi, ne-am aşezat la pensiunea noastră şi am privit ţăranii venind cu căruţele trase de cai de la câmp, până când localnicii şi-au închis porţile din lemn, pe seară.
Autor: Anne-Marie O’Connor
Traducerea: Cristina Zaharia – RADOR
