Reincepe stagiunea la Teatrul Coquette

Afisul bun Vulpea si CorbulReincepe stagiunea la Teatrul Coquette, chiar sambata viitoare pe data de 22 august la ora 11.00 cu spectacolul „Vulpea si Corbul”. Am fi inceput mai tarziu, dar la cererea publicului o deschidem cu acest spectacol. In atasament am pus afisul spectacolului si in acest mail mai jos o scurta descriere a spectacolului.


Vulpea si Corbul


Spectacolul este inspirat de îndragita fabula cu acelasi nume, scrisă de LaFontaine, adaptată pe înțelesul și
pe placul copiilor. Costumele sunt deosebit de atractive, conținând și măști venețiene. Șireata Vulpe îl
păcălește pe Corb, care își dorește doar să învețe să cânte și să danseze la concursul din pădure, pentru a-i fura cașcavalul. Spectacolul este înțesat de momente menite să stârnească hazul celor mici, dar și atenția lor la anumite comportamente, pe care fabula dorește să le aducă în vedere. Cu ajutorul ariciului, dar și al micilor spectatori, Corbul va găsi un mod de o face pe Coana Vulpe să se schimbe, să nu mai mintă și să nu mai fure. La final, vor sărbători reușita, dar vor trage împreună învățături din această istorie.
Personajele sunt simpatice, devin îndrăgite de cei mici, iar spectacolul este plin de momente savuroase.

Distribuție:  Ruxandra Bălașu, Celina Nițu și Ingrid Bonța
Rezervări la: 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro
www.teatrulcoquette.ro