Germania speră că al treilea plan de împrumut va permite redresarea economică a Greciei

Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat faptul că Guvernul grec a lucrat complet diferit faţă de lunile precedente pentru a ajunge la un acord privind un nou ajutor internaţional. Doamna Merkel şi-a exprimat speranţa că acest al treilea plan de împrumut va permite rezolvarea problemei Greciei.

Premierul Alexis Tsipras a înţeles că o ţara nu se poate redresa dacă nu sunt angajate cu adevărat reforme, a precizat cancelarul german. Ea a insistat totuşi asupra numeroaselor etape pe care trebuie să le mai parcurgă Atena pentru a pune în aplicare aceste reforme dificile. Trebuie luat în calcul şi contextul în care populaţia Greciei trăieşte de şase ani în austeritate fără un rezultat tangibil, iar acum i se cere să consimtă din nou la sacrificii majore. Angela Merkel a dat asigurări că Germania nu vrea o Europă germană, aşa cum au reproşat unii analişti la capătul negocierilor furtunoase de la Bruxelles pentru un nou plan de ajutor pentru Grecia în valoare de 86 de miliarde de euro. Schimbarea de atitudine din partea Atenei a fost posibilă datorită poziţiei dure a altor ţări europene, dar şi a Guvernului german – a explicat doamna Merkel. Amintim că, după ce Parlamentul grec a aprobat acordul, acesta a primit unda verde şi de la miniştrii de finanţe din zona euro. Documentul mai trebuie, totuşi, să fie însuşit şi de mai multe parlamente naţionale, între care şi Bundestagul german. Acesta se va reuni miercuri într-o sesiune extraordinară la care au fost chemaţi din vacanţă cei 631 de deputaţi ai săi. Agenţiile internaţionale de presă consideră că există puţine dubii privind un vot pozitiv în Bundestag, dar subliniază că acesta constituie totuşi un test pentru cancelar, după ce luna trecută 65 de deputaţi conservatori au refuzat să sprijine negocierile în vederea acordului cu Atena. Angela Merkel se va adresa Bundestagului înaintea votului, conform cutumei parlamentare, după care cel mai probabil va pleca în anunţata sa vizită oficiala în Brazilia.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 august