Vladimir Putin: „Apartenenţa Bulgariei la NATO şi South Stream nu împiedică dezvoltarea relaţiilor noastre”

 „Apartenenţa Bulgariei la NATO este un fapt împlinit, care nu înseamnă că Rusia nu va dezvolta relaţii cu această ţară”, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, în cadrul unei vizite de lucru efectuată la Ialta, în Crimeea. Putin a subliniat că statutul de membră al Bulgariei în Alianţa Nord-Atlantică nu îngrijorează Moscova. „Nu ştiu dacă Bulgaria însăşi este bucuroasă (de acest statut – n.n.). Decizia a fost însă luată, aceasta a fost alegerea suverană a poporului bulgar, iar noi o tratăm cu respect şi vom coopera cu Bulgaria, indiferent de toate problemele dificile legate de realizarea unor proiecte, inclusiv în domeniul energeticii, cum este South Stream”, a adăugat preşedintele Federaţiei Ruse. Putin a reamintit că Sofia a renunţat la acest proiect. „Aceasta nu înseamnă că noi nu intenţionăm să dezvoltăm relaţii cu Bulgaria”, a precizat liderul de la Kremlin, menţionând că Rusia consideră Bulgaria o ţară foarte apropiată spiritual şi istoric şi că intenţionează să-şi dezvolte relaţiile cu acest stat în toate domeniile. Pe data de 1 decembrie 2014, preşedintele Vladimir Putin a declarat, în cadrul vizitei sale oficiale în Turcia, că în condiţiile actuale, Rusia nu poate continua proiectul South Stream, inclusiv din cauza poziţiei UE. Pentru a răspunde necesităţilor Turciei, Federaţia Rusă va construi o nouă reţea de transport al gazelor.

(www.novinite.bg – 18 august)