Agenția de publicitate Godmother are un nou Director de Creație: Răzvan Mitoiu – premiat anul acesta la secțiunea Film din cadrul Festivalului Internaţional de Publicitate Cannes Lions

Răzvan Mitoiu este noul Director de Creație al agenției Godmother. Proaspăt deținător al unui Bronze Lion la ediția de anul acesta a Festivalului de publicitate de la Cannes, el a revenit în țară în luna aprilie, după 3 ani petrecuți în Slovacia, mai exact la Bratislava – unde a lucrat pentru agenția independentă JANDL.

„Răzvan este un artist, un strateg și un om de comunicare foarte bun, tocmai de aceea ne-am bucurat să-l putem „repatria”. Cred cu tărie că un profesionist ca el – cu experiență, talent, calm și mai ales cu dorința de a ridica ștacheta atât la noi cât și în industria de advertising, este un real câștig”, spune Valentin Văcăruș – Managing Director Godmother.

Răzvan Mitoiu are în spate 12 ani de advertising, petrecuți prin mai multe agenții naționale și internaționale – Ars, Speed Promotion, Gav, DDB, Griffon, Scala JWT, BBDO, JANDL.

Pe lângă experiență, are și un portofoliu impresionant de premii. În 2010 a câștigat concursul internațional de creație pentru realizarea coperții romanului „Numele Trandafirului” de Umberto Eco. De atunci și-a mai adăugat în vitrina cu trofee 5 premii GoldenDrum (2 Gold, 3 Silver, 7 shortlists), 1 Piaf (1 Bronz, 4 shortlists), 2 Epica Awards (2 Bronze, 1 shortlist), 1 Silver CCA (premiile de creație din Austria) și un Effie Slovacia – Art Directorul Anului 2013. A fost nominalizat de 3 ori la Cannes iar la ediția de anul acesta a obținut un Bronze Lion la categoria ”Film”, cu o campanie pentru Samsonite, realizată pentru agenția slovacă JANDL.

 

Rețeta unei campanii premiate la nivel internațional constă în inovație utilă, insight perfect, storytelling, cazuri geniale, simplitate elegantă sau uneori chiar lipsa unei rețete.” – Răzvan Mitoiu

Alături de Godmother, Răzvan are planuri mari: vrea să „nășească” din ce în ce mai multe proiecte geniale pentru clienți cool și să obțină premii strălucitoare la cele mai importante competiții din industria advertisingului.

Cu o bună parte din actuala echipă m-am cunoscut în urmă cu aproape 10 ani (pe vremea Speed Promotion). Și pentru că n-am fost acolo când s-a născut Godmother (în 2008), încerc să recuperez timpul pierdut prin proiecte cool, clienți noi, clienți vechi fericiți și impresionați, plus alte jucărele. Totodată premiile sunt și ele pe lista răsfățului pe care Godmother îl merită. Cu Valentin Văcăruș ca GM și partener, echipe bine închegate în creație și ajutorul unor departamente ce rezolvă – nu creează – probleme, sunt sigur că ne putem aventura în orice și duela în idei cu oricine. Când strângi la un loc mulți oameni care vor același lucru, acel lucru tinde să se întâmple destul de repede. You only need to „Press Start!”, spune Răzvan Mitoiu

De-a lungul anilor Răzvan Mitoiu a lucrat pentru branduri și clienți naționali și internaționali printre care  Lego, Ford, Samsonite, Wikipedia, Greenpeace, Bang and Olufsen, Prigat, Tuborg, Cez Cehia, Romstal, Romtelecom, Alpha Bank, Loteria Națională Slovacia, Zoo Bratislava, Luerzer’s Archive, Magic FM, Jurnalul Național, Cărturești etc.