Organizaţiile profesionale ale medicilor de familie au anunţat că susţin protestul medicilor din instituţiile sanitare

Organizaţiile profesionale ale medicilor de familie au anunţat că susţin protestul medicilor din instituţiile sanitare reuniţi într-un grup de iniţiativă pe o reţea de socializare. Într-un comunicat de presă comun al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie şi al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei cele două organizaţii profesionale se declară împotriva intenţiei de legalizare a atenţiilor în bani ale pacienţilor pentru medici. Conducerile celor două organizaţii amintesc în comunicat că medicii de familie au solicitat în repetate rânduri creşterea finanţării sistemului de sănătate şi alocarea banilor pe principii corecte de politică sanitară care să ţină cont de recomandările Băncii Mondiale în această privinţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 august