Aglomeraţie la punctul de trecere a frontierei româno-bulgare de la Ruse

Şi la această oră este aglomeraţie pe drumul naţional 5, la punctul de trecere a frontierei româno-bulgare de la Ruse. O coloană de tir-uri şi autoturisme de aproape 3 kilometri aşteaptă pe sensul de mers către Bulgaria. În zonă se circulă pe o singură bandă, alternativ, din cauza lucrărilor de reabilitare la partea românească a Podului Prieteniei. Poliţia rutieră le recomandă şoferilor să folosească şi alte puncte de trecere a frontierei pentru a evita aglomeraţia – Bechet, Zimnicea, Călăraşi – treceri cu bacul şi Calafat, Negru Vodă şi Vama Veche – variante rutiere – transmite reporterul nostru Ramona Alexandrescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 august