15.000 de paraşutişti vor lua parte la Exerciţiul multinaţional „Swift Response” în poligonul Smârdan, judeţul Galaţi

Militari din Italia, Spania şi Statele Unite se vor paraşuta peste două zile, în poligonul Smârdan din judeţul Galaţi. Acţiunea face parte din Exerciţiul multinaţional „Swift Response”, condus de Forţele Terestre Americane şi se desfăşoară în patru ţări europene, până la 13 septembrie. Participă aproape 15.000 de paraşutişti din 11 ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice – precizează Ministerul Apărării. „Swift Response” este cel mai mare exerciţiu NATO aeropurtat, desfăşurat pe continentul european, de la încheierea Războiului Rece. Exerciţiul are ca scop integrarea forţelor de răspuns rapid ale mai multor naţiuni, care să acţioneze în comun şi să confirme capacitatea NATO de a desfăşura rapid trupe şi de a acţiona în sprijinul menţinerii unei Europe puternice şi sigure.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 august)