Calendarul zilei, 25 august – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisii:

– ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – la sala de şedinţe a Comisiei, etaj 1, corp B4; la dezbateri sunt invitaţi ministrul de resort, Daniel Constantin, şi reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniu

– Apărare, Interne

* Germania: În zilele de 25 şi 26 august, are loc vizita şefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, la invitaţia omologului său, generalul Volker Wieker. Programul vizitei include întrevederi cu oficiali militari germani şi vizitarea unor unităţi militare. De asemenea, şeful Statului Major General va depune o coroană de flori la Memorialul Bundeswehr

– Organizaţii

* Alianţa pentru o Românie Curată şi Iniţiativa pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova organizează, de la ora 10:30, cel de-al treilea seminar web live pe Romaniacurata.ro, din seria celor 10 astfel de sesiuni de pregătire. Tema generală este: „Cum se implică tinerii în obţinerea informaţiilor de interes public? Ştiu ei să folosească Legea 544/2001? Cum tratează autorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să raspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric”. Dialogul se poartă cu doi avocaţi: Ana Demșorean, din partea Societăţii Academice din România (promotorul proiectului România Curată, Bucureşti) şi Tatiana Puiu, din partea Asociaţiei Presei Independente (Moldova Curată, Chişinău)

– Medicină, Sănătate

* Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România lansează campania „Pacient de România – 6% pentru Sănătate!” – ora 10:00, la Hotel Royal Bucureşti, sala Unirii, Bd. Mircea Vodă nr. 28

* Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea – ora 12:00, la sediul CNAS, Sala de conferinţe de la mezanin, Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19

* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi, Robert Dâncă – ora 12:00, la Sala de Consiliu a Casei Judeţene de Asigurări

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul celei de-a II-a sesiuni a examenului de Bacalaureat, are loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E)b)

* Deschiderea oficială a celei de-a IX-a ediţii a Şcolii Internaţionale de Vară „GeoPolitica”, eveniment organizat de Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea”, Centrul Cultural European Româno-Panarab şi Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 24 – 29 august, având ca temă – „Dialogul Occident – Orient, Abordări Geopolitice” – ora 15:00, la sediul CCERPA, Str. Nicolae Iorga nr. 34-36

– Cultură

* Are loc conferinţa cu tema „Plimbare muzicală în Viena pe Ringstrasse”, susţinută de dr. Thomas Aigner, directorul Colecţiei de Muzică a Bibliotecii din Primăria Vienei, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la inaugurarea bulevardului vienez – ora 12:00, la Muzeul Naţional Cotroceni. Evenimentul face parte din cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Johann Strauss”, organizat de Asociaţia Română a Iubitorilor Valsului. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM şi Radio România Internaţional

* Are loc vernisajul expoziţiei internaționale de artă contemporană „Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie” – ora 19:00, în Sala Mare a ICR, din Aleea Alexandru nr. 38

* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), are loc lansarea cărţii „Hotelul de pe acoperişul lumii. Cinci ani în Tibet“, de Alec Le Sueur, un bestseller internaţional şi un insolit ghid de călătorie apărut recent la Editura Humanitas, în colecţia Memorii/Jurnale, în traducerea Simonei-Gabriela Vărzan. La eveniment vor participa Ana-Maria Caia, Vlad Mixich, Radu Paraschivescu, Simona-Gabriela Vărzan şi Sega, autorul celebrelor volume „Namaste“

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, cu ocazia lansării proiectului editorial „Atlasul Tărâmurilor Fermecate şi al Locurilor din Basmele Româneşti”, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureşianu” – ora 10:00, în mansarda Casei Baiulescu din Livada Poştei, Bd. Eroilor nr. 33

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 25 august – 6 septembrie, expoziţia personală de pictură şi grafică „Darul Îngerilor”, a artistei Cristina Gloria Oprişa din Satu Mare. Vernisajul va avea loc de la ora 18:00, în sălile de expoziţii temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezenţa artistei şi a invitaţilor săi. În cadrul vernisajului, va avea loc şi lansarea volumului de proză scurtă „Roşu alb şi negru” (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2015), al tinerei autoare Iana Frezia Oprişa

* Craiova: Unul dintre cele mai ample festivaluri de arta animației din localitate, „Puppets occupy street”, va aduce în perioada 25 august – 1 septembrie, în centrul istoric și în cartierele craiovene, peste 100 de evenimente, prezentate de 20 de trupe și numeroși artiști din Spania, Argentina, Italia, Iran, Ungaria, Bulgaria și Serbia. Această a II-a ediție a festivalului este organizată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, cu susținerea financiară a Primăriei și Consiliului Local Municipal Craiova, sub egida „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”

* Sinaia: În cadrul Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii” (10 – 26 aug.), Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, având-o ca solistă pe violonista Simina Croitoru, susţine două concerte, pe 25 şi 26 august, la Casino

* Republica Moldova: Pentru a marca Ziua Limbii Române, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează, de la ora 11:00, la Biblioteca Publică Raională Leova, vernisajul expoziției „George Călinescu – scriitor, istoric şi teoretician al literaturii române”. Alcătuită din 20 de bannere, expoziția conţine fotografii, date biografice, articole, fragmente de proză, poezii, texte critice, aprecieri ale criticilor și istoricilor literari şi va fi deschisă până pe data de 25 septembrie

* Danemarca: Institutul Cultural Român de la Stockholm susţine participarea regizorului Ciprian Suhar la Festivalul Internaţional de Film de la Odense (24 – 30 aug.), cel mai vechi festival de film din Danemarca, fondat în 1975. Scurtmetrajul „Have Sweet Dreams” (2014) a fost selectat în competiţia oficială, urmând să fie proiectat în zilele de 25, 26 şi 27 august, la Cafebiografen şi Magasinet

– Sport

* Braşov: FunSports, în colaborare cu Federaţia Română de Handbal şi CS Rulmentul Braşov organizează, în perioada 25 – 30 august, cea de-a III-a ediţie a Turneului Internaţional de Handbal pentru Juniori –  feminin şi masculin – Cupa FunSports 2015

* Beijing: Continuă Campionatele Mondiale de atletism (22-30 aug.), în cadrul cărora Bianca Răzor concurează în semifinalele probei feminine de 400 m – ora 14:05 (ora României)

Aniversări – Comemorări

– 1849: S-a născut G. Dem. Teodorescu, folclorist, publicist, profesor şi om politic; contribuţii la introducerea criteriilor ştiinţifice de culegere şi interpretare a folclorului; autorul unei importante colecţii de folclor, „Poezii populare române”; de numele său se leagă întemeierea Fundaţiei Universitare Carol I (m. 1900)

– 1860, 25.VIII/6.IX: S-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite la Paris; titularul agenţiei – Ioan (Iancu) Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri – 155 de ani

– 1862, 25.VIII / 6.IX: Unificarea serviciilor sanitare din Moldova şi din Ţara Românească, administrarea lor fiind încredinţată medicului Carol Davila

– 1873: S-a născut Lucia Sturdza Bulandra, actriţă, directoare de teatru şi profesoară (m. 1961)

– 1902, 25.VIII / 7.IX: S-a născut Camil Baltazar, poet, memorialist, publicist, eseist şi traducător (m. 1977)

– 1905: S-a născut Ion Nestor, arheolog şi istoric al antichităţii; în paralel cu activitatea în domeniul arheologiei, s-a ocupat şi de problemele fundamentale ale procesului de formare a poporului român, întregind rezultatele săpăturilor arheologice cu interpretarea informaţiilor transmise de istoricii bizantini; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1974) – 110 ani

– 1907: A murit Bogdan-Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (n. 1838, la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina)

– 1917: S-a născut Ion Diaconescu, om politic creştin-democrat; preşedinte interimar al PNŢCD după moartea lui Corneliu Coposu (noiembrie 1995 – ianuarie 1996), preşedinte al partidului (ianuarie 1996 – ianuarie 2001); preşedinte al Camerei Deputaţilor (decembrie 1996 – decembrie 2000) (m. 2011)

– 1929: S-a născut ÎPS Pimen Zainea (prenumele la botez: Vasile), arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor (din 1991)

– 1930: S-a născut actorul Andrei Csiky (Csiky András) – 85 de ani

– 1935: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (m. 1975) – 80 de ani

– 1936: S-a născut actorul Sebastian Papaiani

– 1940: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Mihai Pelin, istoric, prozator şi publicist (m. 2007) – 75 de ani

– 1945: S-a născut Ion Petreuş, interpret al cântecului popular maramureşean (m. 2002) – 70 de ani

– 1946: A murit Arnold Rosé, violonist austriac originar din România (n. 1863, la Iaşi)

– 1954: S-a născut compozitorul şi violoncelistul Şerban Nichifor

– 1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism desfăşurate la Berna, când Iolanda Balaș a cucerit medalia de argint la săritura în înălţime, cu o săritură de 1,65 m

– 1975: A murit Romulus Dianu, prozator, publicist şi traducător (a tradus din Feodor Dostoievski, Bertolt Brecht şi Georges Duhamel); a lucrat în diplomaţie, zece ani fiind colaboratorul lui Nicolae Titulescu şi acreditat pe lângă Liga Naţiunilor (n. 1905) – 40 de ani

– 1977: A murit actorul Dorin Sireteanu (n. 1901)

– 1980: A murit filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1895) – 35 de ani

– 2007: A murit Valeriu Condurache, scriitor, publicist şi cercetător ştiinţific; fost director al Complexului Muzeal „Moldova” din Iaşi (n. 1950)

– 2010: A murit scriitorul Baruţu T. Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi (n. 1925) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Moscova: Preşedintele rus, Vladimir Putin, are o întrevedere cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan

– Paris: Aflat într-o vizită de două zile la Paris, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va participa la un dejun oficial împreună cu preşedintele francez, François Hollande

– Berlin: Vizita ministrului indian de externe, Sushma Swaraj (25 – 27 aug.)

– Paris: Conferinţa anuală a ambasadorilor Franţei, în cadrul căreia, astăzi, preşedintele François Hollande va susţine un discurs pe tema politicii internaţionale (25 şi 26 aug.)

– New York: Consiliul de Securitate al ONU dezbate asupra posibilelor sancţiuni care vor fi aplicate Sudanului de Sud

– Atena: Panagiotis Lafazanis, liderul Unităţii populare, partid anti-austeritate, se va întâlni cu mai mulţi şefi ai partidelor din opoziţie în încercarea de a forma un guvern de coaliţie

– Viena: Reuniune extraordinară a Consiliului guvernatorilor din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), pe tema finanţării unei monitorizări a acordului în dosarul nuclear iranian

– Londra: Urmează să fie declanşată o nouă grevă de 24 de ore la metroul londonez, în urma unui conflict social care prevede introducerea, de la jumătate lunii septembrie, a unor curse de noapte în week-end; o a doua zi de grevă este prevăzută pentru joi, 27 august, la apelul a trei sindicate

– Jukovski, regiunea Moscova: Salonul Internaţional de Aeronautică şi Spaţiu – MAKS 2015 (25 – 30 aug.)

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Uruguay; aniversarea proclamării independenţei/1825 – 190 de ani

– 1530: S-a născut Ivan al IV-lea (supranumit „cel Groaznic”), mare cneaz al Moscovei şi al întregii Rusii (1533-1547), primul ţar al Rusiei (1547-1584) (m. 1584) – 485 de ani

– 1609: Astronomul italian Galileo Galilei a prezentat primul telescop optic în fața dogilor venețieni; în construcția telescopului său, cu care a studiat Luna văzând-o de 30 de ori mai aproape față de privirea cu ochiul liber, Galilei folosește o serie de lentile, idee  preluată și îmbunătățită de Issac Newton, care construiește primul telescop cu oglindă

– 1744: S-a născut Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german; a creat premisele ideologice ale curentului „Sturm und Drang” (Furtună şi avânt), mişcare care a deschis calea afirmării literaturii clasice în Germania (m. 1803)

– 1819: A murit James Watt, inginer şi inventator scoţian; a perfecţionat maşina cu aburi (n. 1736)

– 1822: A murit Sir Frederick William Herschel, astronom britanic de origine germană, pionier al astrofotometriei; la 13.III.1781 a descoperit planeta Uranus (n. 1738)

– 1841: S-a născut medicul elveţian Emil Theodor Kocher; cercetări asupra glandei tiroide; a efectuat prima tiroidectomie (1876), inaugurând astfel chirurgia endocrină; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1909 (m. 1917)

– 1860: A murit Johan Ludvig Heiberg, scriitor, istoric şi critic literar danez (n. 1791) – 155 de ani

– 1867: A murit Michael Faraday, fizician şi chimist englez; unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului (n. 1791)

– 1880: S-a născut Robert Stolz, compozitor (operete, muzică de film) şi dirijor austriac (m. 1975) – 135 de ani

– 1900: S-a născut Sir Hans Adolf Krebs, biochimist englez de origine germană; a descoperit „ciclul K” (ansamblul fenomenelor de oxidare care au loc în metabolismul glucidelor); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1953, împreună cu americanul Fritz Albert Lipmann (m. 1981) – 115 ani

– 1900: A murit Friedrich Nietzsche, scriitor şi filosof german; cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat (n. 1844) – 115 ani

– 1908: A murit fizicianul francez Henri Becquerel; a descoperit fenomenul de radioactivitate la uraniu (1896); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903, împreună cu conaţionalii săi Pierre şi Marie Curie (n. 1852)

– 1918: S-a născut Leonard Bernstein, pianist, dirijor şi compozitor american de origine evreiască (m. 1990)

– 1929: Pe aeroportul Paris-Orly din capitala franceză, a fost experimentată prima cabină catapultabilă de avion, inventată de românul Anastasie Dragomir, o versiune timpurie a scaunului ejectabil

– 1930: S-a născut actorul britanic de film Sean Connery – 85 de ani

– 1938: A murit scriitorul rus Alexandr Kuprin (n. 1870)

– 1940: S-a născut baritonul belgian José Van Dam – 75 de ani

– 1940: S-a născut sportivul chinez Zhuang Zedong, triplu campion mondial la tenis de masă şi reprezentant al ”diplomaţiei ping-pong”, care a dus la o apropiere între Beijing şi Washington în anii ’70 ai secolului XX (m. 2013) – 75 de ani

– 1944: Eliberarea Parisului, de către trupele aliate, de sub ocupaţia nazistă

– 1954: S-a născut interpretul şi compozitorul englez Elvis Costello (numele real: Declan Patrick MacManus)

– 1961: A murit chimistul britanic Morris William Travers; în 1898 a descoperit, împreună cu William Ramsay, elementele chimice kripton, xenon şi neon (n. 1872)

– 1969: A murit geologul american Harry Hammond Hess (n. 1906)

– 1974: S-a născut Frédéric Belinsky, chitarist francez de jazz

– 1984: A murit scriitorul american Truman Capote (pe numele său adevărat Truman Streckfus Persons), unul dintre cei mai importanți ai secolului al XX-lea, autor de romane, nuvele și scenarii (n. 1924)

– 1991: A fost adoptată, de către Parlamentul de la Minsk, legea privind independenţa de stat a Republicii Belarus

– 2002: A murit Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 1923)

– 2012: A murit astronautul american Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună (la 20 iulie 1969), în cadrul legendarei misiuni Apollo 11 (n. 1930)