Preşedintele SUA se întâlneşte săptămâna viitoare la Washington cu Regele Salman al Arabiei Saudite

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va întâlni vinerea viitoare la Washington cu Regele Salman al Arabiei Saudite. Un purtător de cuvânt al preşedintelui Obama a declarat că discuţiile dintre cei doi lideri se vor concentra pe situaţia din Siria, Yemen şi activităţile destabilizatoare ale Iranului. Relaţiile dintre SUA şi Arabia Saudită s-au răcit în timpul negocierilor dintre SUA şi Iran pe marginea programului nuclear derulat de Teheran. Arabia Saudită consideră că acordul nuclear va conferi putere regională Iranului şi acest lucru înseamnă, în opinia saudiţilor, că SUA şi-a abandonat aliaţii săi arabi tradiţionali. Preşedintele Obama i-a invitat în luna mai la Washington pe toţi liderii statelor din Golful Persic pentru a le da asigurări, dar Regele Salman nu a venit, gest considerat de cei mai mulţi o mustrare, cu toate că ambii lideri au insistat că nu este aşa. De atunci, statele arabe din Golf şi-au exprimat în mod public, deşi cu prudenţă, susţinerea faţă de acordul nuclear cu Iranul, pe fondul promisiunilor legate de întărirea sprijinului american în regiune. Casa Albă a declarat că acordul nuclear cu Iranul se va afla pe agenda SUA săptămâna viitoare, la fel ca şi conflictele din Siria şi Yemen.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 27 august