Poliţia a reţinut primii suspecţi în legătură cu moartea celor 70 de migranţi ilegali din camion

Scandalul a lovit concomitent câteva ţări din centrul Europei. Povestea a început în Austria, dar s-a răspândit rapid în restul Europei. Joi, 27 august, pe magistrala care duce la Viena, poliția a găsit camionul abandonat, iar în el erau 71 de cadavre. Toate victimele erau migranți ilegali, care au intrat în Austria de pe teritoriul Ungariei vecine. Toţi au murit prin sufocare după ce au stat două zile în acel tir. Printre morţi erau 8 femei şi 4 copii, inclusiv o fetiţă de numai un an. Toţi erau refugiaţi din Siria. Acest lucru este atestat de un paşaport găsit la un cadavru de sirian, anunţă BBC.
Incidentul a provocat agitație în Europa Centrală. Johann Leitner-Mikli, ministrul Afacerilor Interne al Austriei, chiar şi-a cerut scuze că poliţia nu a reușit să prevină tragedia.
Făptaşii au fost căutaţi de toate aceste ţări. La investigaţie au participat poliţişti din Macedonia, Slovacia, România și Ungaria. Trebuie precizat că pe teritoriul Ungariei au fost deja reţinuţi patru suspecţi. Trei cetăţeni din Bulgaria şi un afgan. Camionul abandonat avea număr de Ungaria, iar miercuri, 26 august, a fost văzut în apropiere de Budapesta. Este interesant că, anterior, camionul aparţinuse companiei „Khuzaa” din Slovacia, care produce carne de pasăre. Însă ea vânduse de multă vreme acest camion unui individ care trăieşte în Ungaria. Urmele crimei duc în acea direcţie, susţine şi poliţia din Austria. Astfel, organizatorul transportului ilegal de migranți și indirect responsabil de moartea lor este de fapt un om de afaceri din România. Experţii consideră că ţinta finală nu era Austria. Refugiaţii sirieni erau aduşi în taină în Germania. Conform datelor UE, numai în luna iulie, graniţele ţărilor Uniunii Europene au fost trecute ilegal de 107.000 de refugiaţi din Asia şi Africa.
Gardul construit de Ungaria la frontiera cu Serbia nu-i va opri pe migranţi, dimpotrivă, îi îmbogăţeşte pe contrabandiştii care fac trafic ilegal de persoane în Europa, afirmă Joel Millman, purtătorul de cuvânt al Organizației Internaționale pentru Migrație de la Geneva. „Dacă se vor construi bariere, acest lucru înseamnă că se vor cere mai mulţi bani de la oamenii care vor să le treacă„, a spus oficialul european.
Reamintim că autorităţile Ungariei au anunţat planurile de ridicare a unui zid la graniţa cu Serbia la sfârşitul lunii iunie. Construcţia va fi terminată în curând.
Tragedia refugiaților din Austria este un avertisment pentru întreaga Europă, a declarat cancelarul german Angela Merkel. Ea a spus că trebuie adoptate măsuri comune pentru reazolvarea problemei imigranţilor care sosesc în țările europene.
Autoritățile bulgare au trimis vehicule blindate la granița cu Macedonia pentru a sprijini poliția care încearcă să prevină pătrunderea refugiaților și migranților ilegali,  care vor să intre în Uniunea Europeană, anunţă Ministerul Apărării din Bulgaria. De la începutul acestui an, au venit în Bulgaria 15.000 de imigranți ilegali. Conform procedurii standard, ei sunt arestaţi şi ţinuţi câteva luni în tabere unde ei aşteaptă evaluarea solicitărilor lor de azil, cu statut de refugiaţi.
De la începutul anului, în Marea Mediterană, au murit 2.500 de refugiaţi, care încercau să treacă ilegal în Europa, se arată într-un raport ONU. În acest interval, peste 300.000 de oameni au încercat să intre în Europa. Peste 200.000 au reuşit să ajungă pe mare până în Grecia, alţi 110.000 s-au dus în Italia. Numărul de refugiaţi şi de migranţi ilegali a ajuns la o cifră record după al Doilea Război Mondial.
În Sicilia au fost reţinuţi mai mulţi suspecţi de contrabandă cu migranți. Printre aceştia se numără marocani, sirieni și libieni.
Peste 82% din locuitorii Belgiei se pronunţă contra primirii refugiaţilor, se arată într-un sondaj de opinie, realizat de presa locală. Aproape 70% cred că migranții pun în pericol bunăstarea populației. De la începutul anului, au sosit în Belgia 12.000 de migranţi din Siria, Irak şi Afganistan.
Fluxul tot mai mare de migranți în Europa creează o mulțime de probleme. Cele mai grave sunt problemele economice, care vor duce la agravarea relaţiilor dintre ţările Uniunii Europene, a spus, pentru Ecoul Moscovei, Vasilii Koltaşov, directorul centrului de cercetări economice de la Institutul de globalizare şi mişcări sociale.

http://echo.msk.ru – 28 august