Calendarul zilei, 1 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Președintele României, Klaus Iohannis, participă la Conferinţa Internaţională „Micro to Nano-Photonics IV”- ROMOPTO 2015 (1-4 sep.), ediţia a XI-a, eveniment ştiinţific dedicat opticii şi tehnologiei laserelor – ora 9:00, la sediul Academiei Române, Calea Victoriei, nr. 125. Evenimentul este organizat de Secţia de Ştiinţe Fizice a Academiei Române, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasemei şi Radiaţiilor Măgurele, Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti şi Societatea Română de Fizică

 

– Parlament

* Senatorii şi deputaţii se reunesc în cea de-a doua sesiune ordinară din acest an – ora 16:00

– Senat

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 15:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

* ora 16:30 – şedinta Biroului permanent nou ales

* ora 16:40(după pauză)- aprobarea programului de lucru pentru perioada 2 – 5 septembrie

– Camera Deputaţilor

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent – sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

– Uniunea Europeană

* Are loc conferința CIRCULAR, organizată de Green Report în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – ora 9:30, la Teatrul Naţional, Sala Pictura. La eveniment se reunesc cei mai importanți responsabili pe probleme de mediu din Europa și România pentru a discuta despre necesitatea implementării economiei circulare: președintele Comisiei ENVI (Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară) a Parlamentului European, Giovanni LA VIA; ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu; președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic a Parlamentului României, Carmen Moldovan, etc.

– Ministere

* Are loc deschiderea oficială a primei ediţii a Festivalului Ambasadelor „Open Your Culture” – ora 18:00, în atriumul central al Bibliotecii Naţionale a României. Festivalul (1-5 sep.) cuprinde manifestări culturale şi momente artistice propuse de peste 50 de ambasade, reprezentând şase continente şi se desfăşoară în patru spaţii diferite din Bucureşti (la Biblioteca Naţională, la Cinema Studio, în Parcul Tineretului, intrarea Palatul Copiilor, la Galeria Galateca). La eveniment participă: Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii; Radu Boroianu, preşedinte al Institutului Cultural Român; Virgil Ştefan Niţulescu, director al Muzeului Naţional al Ţăranului Român; Romeo Dumitrescu, preşedintele Fundaţiei Cucuteni pentru Mileniul III, şefi ai misiunilor diplomatice străine acreditate în România. Evenimentul este iniţiat şi produs de Asociaţia ESCU, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Autoritatea Naţională pentru Turism, Institutul Cultural Român, Primăria Sectorului 4, Asociaţia Bucharest Tourism Board şi Uniunea Cineaştilor din România. Din program

  • ora 17:00 – vernisajul expozitiei „Hands of Korea: Hanbok, Bojaghi, Joomchi & Beyond” (1 – 6 sep.) – la Galeria Galateca
  • ora 18:30 – vernisajul expoziţiei „Mari inovatori români” (1–5 sep.) – la Biblioteca Naţională a României, Bd.Unirii nr.22. Pe 15 panouri cuprinzând text şi grafică vor fi prezentate scurte biografii şi principalele realizări ale unor inovatori români:Petrache Poenaru, Anghel Saligny, Victor Babeş, Grigore Antipa, Emil Racoviţă, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Traian Vuia, George Emil Palade, Ioan Cantacuzino, Ana Aslan, Gheorghe Ţiţeica, Nicolae Constantin Paulescu, Spiru Haret şi Gheorghe Marinescu
  • ora 19:30 – gala de deschidere – Teatrul de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’

* Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 1 – 4 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, cu tema „România şi provocările de securitate la limitele spaţiului european şi euro-atlantic. Riscuri, oportunităţi şi acţiune diplomatică”. Invitaţii speciali la ediţia din acest an sunt miniştrii de externe din Polonia, Slovacia, Norvegia, Iordania. Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române va cuprinde, pe parcursul celor patru zile de desfăşurare, în afara sesiunii oficiale de deschidere, mai multe sesiuni plenare care vor conţine mesajele invitaţilor străini, precum şi sesiuni sectoriale de lucru

– Partide

* Se desfăşoară şedinta coaliţiei de guvernare – ora 10:00, la sediul central al PSD, Şos. Kiseleff, nr.10, sector 1

* Mamaia: În perioada 1 – 4 septembrie, se va desfășura, la Hotel Dacia Sud, Școala de Vară a Organizației Pensionarilor și Vârstei a Treia (OPV3) a Partidului Național Liberal

– Sindicate, Patronate

* Sindicaliştii de la ROMATSA urmează să declanşeze o grevă generală, începând cu ora 11:00

– Minorităţi

* Oradea: Briefing de presă prilejuit de semnarea acordului din cadrul programului franco-român destinat implementării proiectului de reinserţie a familiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome revenite din Franţa – ora 10:00, Sala Mare a Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor

– Administraţie

* Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Sorin Negoiţă, participă la şedinţa Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România – ora 10:00, la Casa Eliad, bd. Mircea Vodă nr. 5

* Sibiu: Conferinţă de presă prilejuită de organizarea evenimentului „LUMEN: Past, Present & Future”. Participă preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea – ora 10:00, în sala de presă a CJ Sibiu

 

– Sindicate, Patronate

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă organizată de Sanitas Covasna – ora 11:00

– Social

* Conferinţă de presă organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 cu prilejul lansării campaniei ‘SocialXchange – Donează pentru educaţie!’ – ora 10:30, la sediul magazinului caritabil SocialXchange, Calea Crângaşi nr. 3, zona pod Grant

 

– Mediu

* Tulcea: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării Tulcea organizează seminarul aniversar „50 de ani Diploma Europei pentru Ariile Protejate şi 25 de ani de conservare şi protecţie a mediului în Delta Dunării” – ora 9:00, Hotel Esplanada

 

– Medicină, Sănătate

* Începând cu această dată, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani care au intrat în posesia lui

* Fundaţia Colegiului Medicilor din Bucureşti, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, organizează, în perioada 1 – 31 septembrie, expoziţia fotografică outdoor, „O clipă din viaţa noastră”. Desfăşurat simultan în perimetrul celor patru spitale, evenimentul face parte din Programul cultural „Eşti Bucureşti” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti) şi este un proiect finanţat de ARCUB

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul celei de-a II-a sesiuni a examenului de Bacalaureat, are loc afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (16:00 – 20:00)

– Mass-Media

* Se desfăşoară şedinţa Consiliul Naţional al Audiovizualului – ora 10:00, la sediul instituţiei

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” are loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi găzduieşte 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital cameral Cvartetul „Belcea“ – ora 17:00, la Ateneul Român. Invitat: violoncelistul Valentin Erben
  • Concert Israel Philharmonic Orchestra – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Zubin Mehta. Dirijorul corului: Ion Iosif Prunner. Solist: tenorul Marius Vlad Budoiu

* Conferinţă de presă care va anunţa premiera spectacolului „Un minut de dans sau UF!!!”, susţinut în premieră de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” – ora 11:00, la Teatrul Mic

* Începând de astăzi, Teatrul Țăndărică își deschide porțile pentru cea de-a 70-a stagiune, continuând seria de evenimente aniversare „Țăndărică – 70 de ani“. Publicul este invitat la ultima parte a Stagiunii de Vară 2015, în cadrul căreia Teatrul Itinerant Țăndărică se va găsi, până în data de 20 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor

* Baia Mare: Centrul de Onomastică din cadrul Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare – UTCN, în colaborare cu Municipiul Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş, organizează, în perioada 1-3 septembrie, a III-a ediţie a Conferinţei internaţionale de onomastică „Numele şi numirea” – ICONN3, cu tema „Convenţional / Neconvenţional în onomastică” – ora 9:00

* Craiova: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” prezintă spectacolul „Seară de cântec românesc” – ora 20:00 la sala Filarmonicii Oltenia. Spectacolul va fi susţinut în cadrul celei de-a 42-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”/ Secțiunea „Clasic” (29 aug. – 6 sep.)

* Jud. Sibiu: În perioada 1 – 5 septembrie, are loc cea de-a V-a ediţie a Mediaş Central European Film Festival – MeCEFF „7+1”, festival consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, organizat de Ecran Cinema Management, Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia Pentru Cultură, Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român şi A.D.I. Regiunea Târnavelor

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Teatrului ‘Andrei Mureşanu’ din localitate, cu prilejul deschiderii noii stagiuni – ora 12:00

* Timișoara: De la ora 18:00, la Galeria Calina din localitate, va fi inaugurată Platforma “The Installation Projects”, a artiştilor Iulia Toma, Vlad Nancă, Apparatus 22, Aurora Király, curator Liviana Dan. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 – 25 septembrie

* Franţa: Are loc vernisajul expoziţiei de pictură contemporană românească – ora 19:30, la Galeria ICR din rue de l’Exposition şi se încheie cu o conferinţă susţinută de Michel Gavaza, preşedinte al Asociaţiei Soleil de l’Est (Franţa). Expoziţia este organizată de ICR Paris în parteneriat cu Asociaţia ‘Soleil de l’Est’, în perioada 1 septembrie – 20 septembrie

* Marea Britanie: ICR Londra celebrează Ziua Limbii Române (31 aug.) printr-o seară de descoperire culturală şi lingvistică. Evenimentul este găzduit de Reprezentanţa Comisiei Europene în Marea Britanie şi organizat în parteneriat cu University of London şi Morley College. Seara va fi deschisă cu o prelegere care va plasa limba şi cultura română în contextul limbilor romanice, susţinută de Dr. Diana Georgescu, profesor la School of Slavonic and East European Studies, University of London. Cei prezenţi vor putea consulta manualele de limba română disponibile pe rafturile Secţiunii româneşti de la Librăria Europeană de lângă Piccadilly Circus, expuse în cadrul evenimentului

– Diverse

* Oradea: Are loc evenimentul de lansare a hipMenu (www.hipmenu.ro), una dintre cele mai importante aplicaţii de comenzi de mâncare – ora 16:00, la restaurantul Crinul Alb

Aniversări – Comemorări

– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– Sfântul Simeon Stâlpnicul. Începutul Anului Nou Bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, “pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”

– „Ziua Informaticienilor Militari”; la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)

– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării„; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei

– 1757: Cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheie, la şcheii Braşovului, redactarea “Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, “Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774

– 1600: Nobilimea transilvăneană refuză să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, proclamă insurecţia şi alege conducător pe Ştefan Csáki; generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, se alătură nobilimii – 415 ani

– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist şi etnograf; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” (1882) reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară (m. 1907). NOTĂ: Site-ul http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=872:casa-memorial%C4%83-simeon-florea-marian&Itemid=204 menţionează ca dată a naşterii 1 octombrie 1847

– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941)

– 1872, 1/13: Inaugurarea oficială a Gării de Nord din Bucureşti (numită, până în 1888, „Gara Târgoviştii”), odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti

– 1893, 1/13: A intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european; această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării

– 1901: S-a născut Marin Iorda (pe numele real Marin Iordache), prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 8 septembrie 1901

– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000) – 105 ani

– 1912: La București, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”; a rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta

– 1922: Inaugurarea, la Rio de Janeiro (Brazilia), a primei expoziţii de produse româneşti în America de Sud

– 1923: S-a născut pictorul Vlad Florescu (m. 1986)

– 1929: La Radiodifuziunea Română are loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară” de Victor Ion Popa

– 1929: S-a născut biologul Viorica Simionescu, cadru didactic şi cercetător de prestigiu; timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi; a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie (m. 1990)

– 1930: A murit actorul Aristide Demetriade; în afara scenei, este consemnată şi activitatea sa legată de primele încercări cinematografice de la noi, atât ca actor, cât şi ca regizor, alături de Grigore Brezeanu (n. 1872) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981) – 75 de ani

– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881)

– 1941: S-a născut soprana română de origine maghiară Julia Várady, stabilită în Germania din anul 1970

– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei “Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, filmul care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013

– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)

– 1955: A fost înfiinţată Filarmonica de stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955) – 60 de ani

– 1959: Au fost reluate relaţiile diplomatice între România şi Japonia (cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917; în contextul de după cel de-al doilea război mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte; la 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade)

– 1964: A murit dirijorul George Georgescu, fost director al Orchestrei Filarmonice din București între anii 1920-1963, unul din cei mai mari reprezentanți ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)

– 1972: A murit Anişoara Odeanu, prozatoare şi poetă (n. 1912). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 3 septembrie 1972

– 1974: A murit Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; fiica poetei Elena Farago (n. 1913)

– 1977: A murit Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg şi publicist (n. 1905)

– 1980: S-a născut Alexandra Velniciuc, actriţă şi prezentatoare TV – 35 de ani

– 1995: A murit (la München, Germania) Adrian Dohotaru, poet, dramaturg şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (n. 1939) – 20 de ani

– 1996: A murit fotbalistul și antrenorul Ion Oblemenco (n. 1945)

– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)

– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)

– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)

EVENIMENTE EXTERNE

– Beijing: Preşedintele Republicii Belarus, Alexander Lukaşenko va efectua o vizită de lucru în China pentru a participa la evenimentul de comemorare a 70 de ani de la victoria Războiului de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial (1 – 3 sep.)

– Jakarta: Vizita directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, în Indonezia (1 – 2 sep.)

– New Delhi: Ministrul indian de interne, Rajnath Singh, deschide Conferinţa Naţională a traficului de ființe umane la care participă ONG-uri și alți experți din domeniu (1 şi 2 sep.)

– Tokyo: Ministrul japonez al economiei, Akira Amari, vorbeşte la seminarul „Bloomberg News” despre reforme și schimbări economice ale guvernului

– Geneva: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) publică raportul său anual privind asistenţa acordată poporului palestinian

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină; cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii

– Ziua Națională a Libiei – Ziua revoluției – 1969

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

– Ziua Naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992

– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat la 9.III.1706)

– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film italian (m. 2000)

– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu. A ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena – 80 de ani

– 1939: Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)

– 1944: S-a născut dirijorul american Leonard Slatkin

– 1946: A fost fondată Agenţia Austriacă de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu sediul la Viena)

– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)

– 1951: S-a încheiat, la San Francisco, la iniţiativa SUA, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)

– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)

– 1957: S-a născut Gloria Estefan (născută Gloria Maria Fajardo), cântăreaţă şi compozitoare (de muzică latino şi pop-dance) americană de origine cubaneză

– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988

– 1970: A murit François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist și gazetar francez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1952 (n. 1885) – 45 de ani

– 1982: A murit Sir Clifford Michael Curzon, pianist englez (n. 1907)

– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)