Conferința Națională „Educația – cunoaștere și vocație”

„Să nu mai vorbim utopic, ci pe documente de politici publice privind educația” (Răzvan Orășanu, director executiv al Institutului pentru Studii Populare

• „Un sistem educațional performant presupune abordarea cu decizie luată prin consens și pe termen lung de către toți actorii implicați”. (Daniel Seiberling, director regional al Fundației Hans Seidel pentru România, Moldova și Ucraina)
• „Priorități ale agendei 2020 a UE privind dezvoltarea globală a educației: calitate, calificare, pregătirea profesorilor și formatorilor, competențe-cheie, învățare la locul de muncă” (Madlen Șerban, director European Training Foundation)
• „Ne lipsesc indicatorii care să ne arate dacă facem progrese, stagnăm sau regresăm. Avem nevoie ca principiul /sistemului educațional/ să fie cel al universalismului etic, în care toată lumea să fie tratată la fel; există o mare legătură între integritate și performanță” (Alina Mungiu Pippidi)

Luni, 31 august s-a desfășurat la Biblioteca Națională a României, Conferința Națională „Educația – cunoaștere și vocație”. Aflată la cea de-a doua ediție, conferința a fost organizată de Institutul pentru Studii Populare (ISP), Fundația Hanns Seidel și Agenția SENS, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României (BNR), Coaliția pentru Educație și Centrul pentru Politici Educaționale.
Întrucât data începerii unui nou an școlar se apropie – cu pregătirile sale aferente -, iar atenția opiniei publice se îndreptată către acest moment, în centrul discuțiilor, s-au aflat problemele sistemului de educație românesc, accentul fiind pus pe învățământul vocațional. Astfel, conform ISP, principalul obiectiv al organizării unei astfel de conferințe îl reprezintă realizarea unei comunități de experți – români și străini – menită să genereze politici publice capabile să îmbunătățească sistemul de educație din România.
Evenimentul s-a bucurat de interesul unui număr mare de participanți și a avut două sesiuni.
La sesiunea în plen, au intervenit ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, Daniel Seiberling, director regional al Fundației Hans Seidel pentru România, Moldova și Ucraina, Madlen Șerban, director European Training Foundation, Alina Mungiu-Pippidi, președinte SAR, reprezentant Coaliția pentru Universități Curate, Șerban Iosifescu, Președinte Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Raluca Turcan, co-preșdinte Comisia de Educație PNL, precum și alți reprezentanți din mediul politic, ONG-uri, dar și corporate.
În cadrul acestei sesiuni, au fost abordate subiecte precum Legea Educației, problema manualelor școlare, o arhitectură curriculară modernă și evaluări naționale mai relevante, pregătirea profesorilor, sistemul de remunerare a corpului profesoral în funcție de performanțele înregistrate de elevi, atașamentul față de profesie. Totodată, a fost susținută și nevoia promovării exemplelor de bune practici la rangul de politici publice.
Cea de-a doua parte a conferinței s-a desfășurat sub forma a trei ateliere – Educaţia vocaţională (învățământul tehnic liceal) – subiect de interes pentru oamenii de afaceri (atelier coordonat de Tenaris – Silcotub); – Curriculum – acces și succes în educație (atelier coordonat de Coaliția pentru educație); – Rolul bibliotecii în procesul educațional (atelier coordonat de Biblioteca Națională a României).
În cadrul workshop-ului pe tema rolului bibliotecii, Adriana Borună – moderatorul atelierului și șef al serviciului de Dezvoltare Instituțională din cadrul Bibliotecii Naționale a României a subliniat importanța implicării bibliotecilor de astăzi în educație, acces la informație și cunoaștere.
Intervențiile în cadrul atelierului au fost susținute atât de bibliotecari din țară, dar și de diverși parteneri și reprezentanți ai unor proiecte ce s-au desfășurat de-a lungul timpului în această zonă de colaborare: Paul-André Baran – Biblionet (Biblionet – proiect prin care peste 2020 de biblioteci din România au fost dotate cu computere şi acces la internet şi prin care au fost formați bibliotecari-trainer); Camelia Crişan – director al Fundaţiei Progress (Parteneriate educaţionale pentru creşterea performanţelor şcolare); Nicolae Constantinescu – information arhitect, Kosson (Rolul documentelor digitale în educație; resurse educaționale deschise); Adela Sevastre – cercetător, Facultatea de Sociologie (Studiu despre impactul manualelor electronice în educație).

Articol de Veronica Popa

RADOR, 2 septembrie 2015