Principala gară din Budapesta a fost redeschisă emigranţilor

Principala gară din capitala Ungariei, Budapesta, a fost redeschisă sutelor de emigranţi după ce a fost închisă două zile. Însă, potrivit unui anunţ public, trenurile internaţionale către Europa Occidentală au fost suspendate pe termen „nedefinit”. Decizia privind redeschiderea gării survine în timp ce primul ministru Viktor Orbán urmează să sosească la Bruxelles pentru convorbiri asupra crizei emigranţilor. Numărul emigranţilor care intră în Europa a atins un nivel record, numai în luna iulie sosind 107.500.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 septembrie)