Criza refugiaţilor va dura şi va afecta toate statele europene, afirmă prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans

 Criza refugiaţilor va dura şi va afecta toate statele europene, a afirmat ieri prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Potrivit corespondentului nostru Cerasela Rădulescu, el a anunţat că executivul comunitar va prezenta săptămâna viitoare o propunere consolidată de distribuire a refugiaţilor, în special din Grecia, Italia şi Ungaria. Ieri, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi, Antonio Guterres, a cerut repartizarea a cel puţin 200.000 de solicitanţi de azil în Uniunea Europeană şi a apreciat că toate statele comunitare trebuie obligate să participe. Premierul Marii Britanii, David Cameron, a exprimat disponibilitatea ţării sale de a prelua cîteva mii de refugiaţi sirieni în plus faţă de cei 5.000 pe care i-a acceptat deja prin actuala schemă de redistribuire. La rîndul său, Spania a creat o comisie interministerială însărcinată cu organizarea primirii mai multor refugiaţi peste cei 2.700 stabiliţi de Comisia Europeană.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 septembrie