Programul de sâmbătă al Festivalului Internaţional „George Enescu”

Concerte impresionante sunt programate şi astăzi la Festivalul Internaţional „George Enescu”. Primul va avea loc la Sala Mică a Palatului, de la ora 11:00 şi va fi susţinut de Ansamblul „Profil”, dirijat de Tiberiu Soare.
Tiberiu Soare: Repertoriul este unul tipic pentru formaţia „Profil”. Avem lucrări pe ansamblu, avem sinfonietta de 15-16 instrumente, avem lucări pentru solist sau solişti şi ansamblu şi avem, de asemenea, lucrări camerale, unde chiar nu este nevoie de prezenţa dirijorului. Aşadar, se găsesc cam de toate pentru toţi, dar în acelaşi timp există o unitate. Felul în care sunt însiruite în program nu este întâmplător. Dacă cineva are răbdarea şi bănuiesc că mulţi vor avea această răbdare de a urmări firul narativ al repertoriului din cencertul respectiv, se va observa o anumită evoluţie a tensiunii concertistice, ajungându-se până la un punct maxim.
Realizator: La Ateneul Român va urca pe scenă, de la ora 17:00, celebrul pianist Murray Perahia, iar de la 19:30 va avea loc şi concertul Capelei de Stat din Dresda.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 septembrie)