Protest împotriva regimului, la Chişinău

La Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, zeci de mii de persoane participă la un protest împotriva regimului şi a neputinţei actualei guvernări de a gestiona criza din ţară. Acţiunea de protest este organizată de Platforma Civică „Dreptate şi Adevăr”, o structură lansată de câţiva lideri de opinie, la începutul acestui an. Printre principalele solicitări ale organizatorilor acţiunii sunt demisia actualei guvernări, finalizarea investigaţiei şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de „jaful secolului”, în urma căruia peste un miliard de dolari au fost scoşi din sistemul bancar. Tot pentru astăzi, o companie de telefonie mobilă din Republica Moldova programase un concert, exact la aceeaşi oră cu protestul din centrul Capitalei. După cum transmite Radio Chişinău, la concert urmau să evolueze interpreţi din Republica Moldova, România şi Rusia. Evenimentul a fost anulat după ce mai mulţi artişti au refuzat invitaţia de a participa la concert, pe motiv că nu vor ca muzica lor să devină subiect de controversă politică.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 septembrie)