Cinci persoane reţinute în dosarul de corupţie al primarului Capitalei, Sorin Oprescu

Tribunalul Bucureşti a admis, astăzi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a cinci persoane reţinute în dosarul de corupţie al primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre trei funcţionari din Primăria Municipiului Bucureşti, acuzaţi de luare de mită, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, cercetat pentru complicitate la luare de mită, precum şi despre un om de afaceri acuzat de complicitate la spălare de bani. Pentru alte două persoane implicate în dosarul edilului şef al capitalei instanţa a dispus plasarea acestora în arest la domiciliu. Potrivit redactorului nostru, Mădălina Verman, deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate cu recurs.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)