NATO intenționează să creeze cinci fonduri de sprijin pentru armata ucraineană

Alianţa Nord-Atlantică intenționează să înfiinţeze cinci fonduri de sprijin (Trust Fund) în valoare de 5,4 milioane de euro pentru a ajuta armata ucraineană – a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev, Viktoria Kuşnir. „Ministerul ucrainean al Apărării se pregătește pentru ca în Ucraina să îşi înceapă activitatea cinci fonduri de sprijin ale NATO, în valoare totală de 5,4 milioane de euro” – a subliniat Kuşnir. Aceasta a precizat că 2 milioane de euro vor fi folosiţi pentru modernizarea sistemelor de comunicații, 1,2 milioane de euro vor fi direcţionaţi spre reforma sistemului de logistică și de standardizare, 845.000 de euro vor fi cheltuiţi pe reabilitarea fizică și achiziţionarea de proteze pentru soldații răniți în estul Ucrainei, 815.000 de euro vor fi folosiţi pentru apărarea cibernetică a ţării, iar 410.000 de euro vor fi alocaţi pentru reinstruirea și readaptarea militarilor. Potrivit Viktoriei Kuşnir, în acest moment, problema funcționării celor cinci fonduri de sprijin pentru Ucraina sunt în plin proces de coordonare la sediu NATO.

(www.gordonua.com – 8 septembrie)