ORCHESTRA NAȚIONALĂ DE CAMERĂ A REPUBLICII MOLDOVA invitată la Sala Radio

La o zi după evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ORCHESTRA NAȚIONALĂDE CAMERĂ A REPUBLICII MOLDOVA este invitată să concerteze duminică, 13 septembrie (19.00), la SalaRadio, alături de unul dintre ansamblurile instituţiei gazdă: ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO. Cu un program atractiv BACH/MOZART, cele două ansambluri reunite dirijate de CRISTIAN FLOREA ovor  avea  ca  solistă  pe  pianista LIVYKA ŞTIRBU-SOKOLOV, care  în  anul  2010  a  reprezentat  RepublicaMoldova la Festivalul „Yehudi Menuhin" (Gstaad, Elveţia). A fost prima participare a Republicii Moldova la acesteveniment, iar  LIVYKA ŞTIRBU-SOKOLOV a devenit astfel cel mai tânăr muzician din cadrul festivalului. Livyka Stirbu-Sokolov mÎn2014, tânăra pianistă a  reprezentat Republica Moldova la concursul Eurovision Young Musicians, iar talentulsău artistic a fost deja apreciat în concerte susţinute în Germania, Elveţia, Rusia şi Republica Moldova. În programul serii veţi asculta două lucrări de Bach –  Concertul brandenburgic nr. 3   în sol major şiConcertul pentru pian și orchestră în fa minor şi două de Mozart – Divertimento în fa major şi Simfonia nr. 29 înla major. Orchestra Națională de Cameră a Republicii Moldova este invitată sâmbătă, 12 septembrie (11.00) – cuo zi înaintea evenimentului de la Sala Radio – să evolueze în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”,în secţiunea „Enescu şi contemporanii săi”, ce reuneşte concerte şi recitaluri concepute în jurul creaţiilor mareluicompozitor. La Sala Mică a Palatului, ansamblul de la Chişinău va interpreta, sub bagheta lui Cristian Florea,lucrarea lui  Enescu – Octetul pentru coarde în do major op. 7 şi alte două partituri:  Warlock – Capriol suite şiBartók – Divertimento pentru orchestră de coarde op. 113.Evenimentul  este  realizat  cu  sprijinul  partenerilor:  Vinăria  PURCARI,  Societatea  Română  deCaritate  "Carro",  Restaurantul  LA  PLĂCINTE,  Forul Democrat al  Românilor  din  Moldova,  RamadaMajestic Hotel, Carrefour, precum şi al Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti.Orchestra  Naţională  de  Cameră  a  Republicii  Moldova este  cunoscută  în  lume  nu  doar  graţienumeroaselor turnee artistice pe care le-a întreprins în Spania, Franţa, Italia, Germania, Elveţia, Rusia, Ucraina,România, Turcia, Israel, SUA, Iordania, dar, mai ales, pentru înalta măiestrie interpretativă şi repertoriul ei vast.Orchestra Naţională de Cameră a fost fondată în primăvara anului 1988 la iniţiativa dirijorului AlfredGHERŞFELD,  care  a  fost  primul  director  artistic  al  acestui  colectiv  muzical.  Cristian Florea m

La  ora  actuală  colaboreazăpermanent cu orchestra dirijorii Gh. Mustea, V. Doni, M. Secichin, O. Palymski. Pe parcursul anilor funcţia deprim-dirijor ai orchestrei au deţinut-o Alexandru SAMOILĂ, Dumitru GOIA, Evghenii SAMOILOV, Liviu BUIUC.Puternic legat de ansamblu este numele  violoncelistului şi dirijorului român Cristian FLOREA, care a condusorchestra o perioadă mai îndelungată (1995-2000) şi a revenit la pupitrul acestei formaţii din 2010, în calitate deprim-dirijor.Printre perfomanţele Orchestrei Naţionale de Cameră se înscrie şi înregistrarea unui CD în colaborarecu  trompetistul  francez  Bernard  SOUSTROT,  a  cărui  lansare a  avut  loc  în  1998 la  Teatrul  Montansier  deVersailles. Fiind incluşi în componenţa Orchestrei Simfonice Europene, fondată de  maestrul Cristian FLOREA,muzicienii din Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova au avut onoarea de a acompania pe diversescene ale sălilor de concert din Europa personalităţi din lumea muzicii internaţionale, printre care tenorii PlacidoDOMINGO şi José CARRERAS, mezzosoprana Teresa BERGANZA etc.Personalitate  artistică  complexă,  dirijorul  CRISTIAN  FLOREA este  prezent  în  viaţa  muzicalăinternaţională în mai multe ipostaze: violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor şi impresar.În 1986 a fondat Orchestra de Cameră Freiburg, iar după 1989 a devenit director artistic şi dirijor alFilarmonicii de Stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale „Hermania”şi „Sala Thalia”.  În 1992 a pus bazele Orchestrei  Simfonice Europene şi de atunci  în fiecare an realizeazădiferite proiecte:  „Concertul  de Anul  Nou”,  Muzică din  filme,  concerte extraordinare cu mari  artişti  ca  JoséCarreras, Monserrat Caballé, Teresa Berganza, Placido Domingo ş. a.În prezent este dirijorul şef al Orchestrei Naţionale de Cameră Chişinău, ansamblu pe care l-a condus şiîn concertul  din cadrul  Festivalului  Internaţional  George Enescu –  2011. Cristian Florea,  solist  sau dirijor,  a colaborat  cu  numerose ansambluri  muzicale:  Mozarteum Salzburg,  Orchestra  Simfonică  Madrid,  OrchestraSimfonică Nacional de Catalunya din Barcelona, orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansambluri orchestrale dinItalia, Mexic, SUA, Ungaria, Germania ş.a.