Ceremonie de repatriere din Afganistan a militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, din Curtea de Argeş

Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, va participa joi, 10 septembrie, ora 16.00, în Piaţa Centrală de la Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeş, la ceremonia de repatriere din Teatrul de Operaţii din Afganistan a militarilor Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”.

Militarii au executat misiuni de protecţie a bazei militare KANDAHAR şi de consiliere a forţelor de securitate afgane, contribuind astfel la realizarea unui climat de securitate necesar stabilităţii politice şi sociale în zonă.

Până în prezent, militarii batalionului au participat la patru misiuni în teatrele de operaţii dinIrak (UNAMI – septembrie 2005–martie 2006) şi Afganistan (ISAF  III – iunie 2007–ianuarie 2008, ISAF IV – iulie 2012–februarie 2013, RESOLUTE SUPPORT – februarie-septembrie 2015).

Datorită profesionalismului de care au dat dovadă militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”pe timpul îndeplinirii misiunilor, Drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru militari, de război, Ordinul „Virtutea Militară” în grad de „Ofiţer” cu însemn pentru militari, de război, precum şi cu Emblema de onoare a Armatei României, Statului Major General şi a Forţelor Terestre.