Calendarul evenimentelor, 11 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Jud. Constanţa: În vederea promovării măsurilor de finanțare disponibile prin PNDR 2020, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin, însoțeşte caravana PNDR 2020 în județ. Cu această ocazie este susținută o conferință de informare și prezentare a PNDR 2014 – 2020 și se realizează două vizite de lucru la proiecte finanțate prin PNDR 2007 – 2013.

* Istanbul: Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, participă în perioada 11-13 septembrie, reuniunea Comitetului Militar NATO

– Apărare, Interne

* Constanţa: Manifestări organizate de Statul Major al Forţelor Navale cu prilejul aniversării a 85 de ani de activitate a fregatelor ‘Regele Ferdinand’ şi ‘Regina Maria’ – ora 12:00, în Portul Militar Constanţa, Dana Zero. Caseta de argint în care a fost transportată inima Reginei Maria, cu Distrugătorul Regina Maria este expusă pentru – câteva ore, la bordul navei care poartă numele reginei, aflată în Portul Militar din municipiu.

* Pietroasele, jud.Buzău: Are loc inaugurarea primului punct de lucru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Neron Lupaşcu’ – ora 10:00

– Partide

* Conferinţă de presă susţinută de prim-vicepreşedintele PNL, Cristian Buşoi, pe tema situaţiei administrative a Bucureştiului – ora 12:00, la sediul PNL, Bd. Aviatorilor nr. 86

* Reşiţa: Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea participă la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Caraş-Severin – ora 16:00, la Cinematograful Dacia, Str.Progresului, nr. 1; conferinţă de presă – ora 17:30

– Diplomaţie

* În zilele de 11 și 12 septembrie are loc vizita Principesei Astrid şi Principelui Lorenz ai Belgiei. Din program

  • ora 19:30 – iau parte la Gala Anuală a Societății Naționale de Cruce Roșie, precum și la deschiderea primului Festival Internațional de Prim Ajutor din România – în Parcul Lumea Copiilor din București

* Cu ocazia aniversării a 25 de ani de relaţii diplomatice între Republica Coreea şi România, Ambasada Republicii Coreea în România, Universitatea Româno-Americană şi Fundaţia Coreea organizează evenimentul “Korean Day Relay Festival” în zilele de 11 şi 12 septembrie – ora 12:00, la Universitatea Româno-Americană, Bd. Expoziţiei 1B

* Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice şi Ambasada Republicii Islamice Pakistan organizează conferinţa ‘Pakistan’s Foreign Policy Perspective’. Invitat ambasadorul Nadeem Riyaz, secretar adiţional pentru Europa în cadrul Ministerului pakistanez al Afacerilor Externe – ora 15:00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47

– Justiţie

* Traian Băsescu este aşteptat la audieri în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în legătură cu afirmaţiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea – ora 12:00, la Parchetul General

* Termen în procesul intentat de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, postului Antena 3 în legătură cu o serie de afirmaţii la adresa ei făcute în emisiunea ”Sinteza Zilei”, la Tribunalul Bucureşti

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe în dosarul în care DNA solicită redeschiderea urmăririi penale faţă de Alexandru Athanasiu şi Ecaterina Andronescu, pentru abuz în serviciu

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă contestaţia depusă de fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi fostul şef al ANAF Şerban Pop faţă de decizia instanţei de a-i aresta preventiv într-un nou dosar de corupţie

– Economic

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Device Hub.net, startup românesc care oferă un serviciu cloud de tipul Platform as a Service (PaaS) pentru dezvoltarea de soluții de Internetul lucrurilor, organizează workshop-ul “Internetul Lucrurilor: Studii de Caz Reale și Aplicabilitate în Industrie” – ora 11:30, la Palatul Parlamentului, sala I.C. Brătianu.

 

– Mediu

* Târgu Mureş: Asociaţia ’21 Decembrie – Oraş martir’ organizează o acţiune de protest împotriva poluării produse de Azomureş – ora 17:00

 

– Medicină, Sănătate

* Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ – Clinica de Medicină Internă şi Gastroenterologie organizează Cursul internaţional de patologie pancreatică, ediţia a III-a şi workshop-ul ‘Rolul practic al ecoendoscopiei’, ediţia a IV-a; deschidere – ora 8:00, la Hotel Crowne Plaza, Sala ‘Magnolia’) (11-12 sep.)

* Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România (AHSR) organizează conferinţa de lansare a structurii de economie socială SES ‘KFM Medical’ – centru de recuperare ambulator şi îngrijire la domiciliu – ora 10:30, la Hotel Armonia, Calea Moşilor nr. 112

– Învăţământ, Cercetare

* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, împreună cu Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” şi Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, organizează a II-a Sesiune de Comunicari Ştiinţifice a Tinerilor Olimpici – ora 10:00, la sediul institutului din Splaiul Unirii nr. 313, sector, 3, corp J, etaj 3, Sala de Conferinţe

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital susţinut de Bianca Luigia Manoleanu și Remus Manoleanu, organizat în colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România și Muzeul Național „George Enescu” – ora 16:00, la Sala Mică a Palatului
  • Recital cameral Konzerthausorchester Berlin – ora 16:30, la Ateneul Român. Dirijor: Horia Andreescu. Solist: Arcadi Volodos – pian
  • Concert al Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Yuri Temirkanov. Solist: Valery Sokolov – vioară (laureat al Concursului Internațional „George Enescu“ – 2005)

* Are loc vernisajul expoziţiei de fotografie ‘O clipă din viaţa noastră’ – ora 11:00, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’

* Are loc conferinţa de presă, sustinută de conducerea Ansamblului Aleksandrov, Corul Armatei Roşii – Leonid Malev, director al Ansamblului, şi Mihail Maruşevski, prim adjunct al directorului Ansamblului – ora 16:00, la Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură la Bucureşti, Bd.Lascăr Catargiu 50

* În perioada 11 – 13 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, are loc o nouă ediţie a Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri – în curtea interioară şi Sala Acvariu. Parteneri media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional şi Radio România Bucureşti Fm

* Are loc deschiderea celei de-a V-a ediţii a Balkanik Festival – ora 14:00, la Grădina Uranus şi la The Ark

* În cadrul Stagiunii de vară, are loc Festivalul de Vară “Teatru, Stradă și Copil”, care se va desfășura în perioada 11 – 16 septembrie în mai multe locații din capitală: Teatrul Itinerant Țăndărică (Parcul Lumea Copiilor), sediul din Lahovari (Sala Lahovari, Teatrul din Nori și Anima Studio) și Grand Cinema and More – Mall Băneasa

* De la ora 19:00, la Teatrul de Revistă Majestic va avea loc prima reprezentaţie a acestei stagiuni cu musicalul “My Fair Lady”, în regia lui Alice Barb, după textul şi versurile lui Alan Jay Lerner

* De la ora 20:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc un master class cu tema „Fotojurnalism și experiențe în zone de conflict“, cu participarea invitaților Miguel Ángel Sanchez şi Nuria Tesón. Evenimentul are loc în cadrul Bucharest Photo Week festival (7-16 sep.)

* Belgia: Expoziţia itinerantă “Românii şi Marele Război” va fi prezentată, în perioada 11 septembrie – 15 octombrie, la Muzeul militar “Kamp Van Beverlo” din Leopoldsburg, de Institutul Cultural Român Bruxelles şi Ambasada României în Regatul Belgiei. Vernisajul va avea loc, astăzi, de la ora 18:00, în prezenţa ambasadorului României în Regatul Belgiei, Ştefan Tinca

– Sport

* Are loc tragerea la sorţi a şaisprezecimilor de finală al Cupei României – ora 12:00, la Casa Fotbalului, Sala ‘Nicolae Dobrin’

* Iaşi: Se desfăşoară Raliul Iaşului, în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop (11-12 sep.)

– S-a întâmplat într-o zi de 11 septembrie

* Acum 148 de ani, într-o zi de 11/23 septembrie, „Societatea Academică” a adoptat, după îndelungi dezbateri, proiectul de ortografie susţinut de Timotei Cipariu, “bazat pe principiul etimologic temperat cu cel fonetic şi caracterizat prin lipsa semnelor diacritice la vocalele şi consoanele ce reprezintă sunetele modificate, după necesităţi fonetice, faţă de cele de origine”

* Se împlinesc 137 de ani de când, în anul 1878, Agenţia diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legaţie, devenind prima legaţie a României în străinătate, iar Ion Bălăceanu (n. 1828 – m. 1914) devine, astfel, primul ambasador român în străinătate (11/23)

* Acum 26 de ani, mai exact în 1989, Ungaria îşi deschide graniţa de vest, cu Austria, permiţând zecilor de mii de refugiaţi est-germani să părăsească ţara cu destinaţia Germania Occidentală. Această decizie istorică a Ungariei a dat semnalul căderii Cortinei de Fier şi al reunificării Germaniei. În primele trei zile de la acest anunţ, peste 12.000 de refugiaţi est-germani au trecut frontiera ungară

* Se împlinesc 14 ani, de când, în 2001, au avut loc atentatele teroriste, de o amploare fără precedent, de la New York şi Washington D.C.; au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York şi o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C. (ce adăposteşte Departamentul Apărării şi Statul Major General al Forţelor Armate ale SUA); atentatele s-au soldat cu moartea a circa 3000 de oameni şi rănirea gravă a altor 6000. NOTĂ: Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidenţial, „Ziua Patrioţilor”

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Gazistului” în România; marcată, din 1990, în fiecare a doua vineri din luna septembrie, de către cei ce lucrează în industria gazelor naturale – 25 de ani

– 1914: A murit Mircea Demetriade, poet şi dramaturg; a tradus din lirica franceză; fiul actorului Costache Demetriade şi frate cu actorii Aristide Demetriade şi Aristizza Romanescu (n. 1861)

– 1915: S-a născut scriitorul Silviu Georgescu; a lucrat la Radiodifuziunea Română, în Redacţia emisiunilor de divertisment, semnând numeroase scenarii difuzate în cuprinsul „Undei vesele” şi a altor emisiuni de profil; autor de scenarii radiofonice şi de proze umoristice (m. 1996) – 100 de ani

– 1924: S-a născut Ion Rotaru, critic şi istoric literar, stilistician şi profesor (m. 2006)

– 1947: S-a născut Alexa Visarion, regizor şi scenarist

– 1954: S-a născut poeta și jurnalista Vasilica Ghiță Ene, realizatoare de emisiuni la Radio România Antena Satelor

– 1985: A murit Ion Frunzetti, poet, eseist, traducător şi critic plastic (n. 1918) – 30 de ani

– 1987: A murit Ludovic Feldman, compozitor şi violonist (n. 1893)

– 1995: A murit graficianul Tiberiu Nicorescu (n. 1927) – 20 de ani

– 1997: A murit Dinu Stelian, dirijor, compozitor şi profesor (n. 1912)

– 2001: A murit textierul Angel Grigoriu (n. 1925)

– 2007: A murit sociologul Ioan Mihăilescu; domenii de interes ştiinţific: studiul colectivităţilor rurale, paradigme ale analizelor transculturale, analiza violenţei structurale, politici sociale, management educaţional; fost rector al Universităţii din Bucureşti (1996-2005) şi preşedinte al Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare (n. 1949)

– 2011: A murit George Marinescu, fost prezentator al Telejurnalului TVR în perioada 1969 – 1990 (n. 1940)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Reuniune informală a miniştrilor de finanţe şi ai economiei din cadrul UE (11 şi 12 sep.)

– Praga: Reuniune pe tema migraţiei, a miniştrilor de externe din Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia (Grupul de la Visegrad) cu omologii din Germania şi Luxemburg

– Moscova: Reuniune tripartită a miniştrilor afacerilor externe din Rusia, Serghei Lavrov, din Sudan, Ibrahim Ghandour, şi din Sudanul de Sud, Benjamin Barnaba

– Cipru: Vizita preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu președintele Nikos Anastasiades şi cu liderul comunității cipriote turce, Mustafa Akıncı

– Spania: Astăzi, de Ziua Cataloniei, campania electorală pentru alegerile regionale anticipate din Catalonia, convocate la 27 septembrie, se va deschide cu o nouă manifestaţie de anvergură la Barcelona

– Singapore: Alegeri parlamentare anticipate

Aniversări – Comemorări

– 1733: A murit compozitorul francez François Couperin (supranumit “Marele Couperin”) (n. 1668)

– 1786: S-a născut compozitorul german Rudolph Kuhlau (m. 1832)

– 1798: S-a născut Franz Ernst Neumann, fizician, matematician şi mineralog german; contribuţii în fizica matematică (m. 1895)

– 1816: S-a născut opticianul german Carl Zeiss; a întemeiat, în 1846, firma de instrumente optice din Jena, care-i poartă numele (m. 1888)

– 1885: S-a născut D.[avid] H.[erbert] Lawrence, prozator, poet şi eseist britanic (m. 1930) – 130 de ani

– 1888: A murit Domingo Faustino Sarmiento, scriitor şi om politic argentinian (preşedinte al Argentinei între anii 1868 şi 1874) (n. 1811)

– 1943: S-a născut chitaristul şi solistul american Jack Ely, interpretul celebrei melodii “Louie Louie” (m. 2015)

– 1945: S-a născut Franz Beckenbauer, fost fotbalist german, antrenor şi manager; considerat unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai timpurilor moderne – 70 de ani

– 1958: A murit Hans Grundig, pictor şi grafician german; militant antifascist (n. 1901)

– 1960: S-a născut fizicianul japonez Hiroshi Amano; laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2014, împreună cu Isamu Akasaki şi Shuji Nakamura, „pentru inventarea de LED-uri albastre eficiente, care a permis surse de lumină albă intense şi economice” – 55 de ani

– 1965: S-a născut Moby (numele de scenă al lui Richard Melville Hall), compozitor şi interpret american de muzică electronică, fotograf; a primit porecla de „Moby” încă din copilărie, deoarece autorul romanului „Moby Dick”, Herman Melville, este unchiul muzicianului – 50 de ani

– 1971: A murit Nikita Hruşciov, om politic sovietic; prim-secretar al CC al PCUS (1953-1964) şi preşedinte al Consiliului de Miniştri (1958-1964); s-a remarcat prin demascarea „cultului personalităţii” lui Stalin şi promovarea unei politici externe bazate pe principiul „coexistenţei paşnice” (n. 1894)

– 1997: A murit Fernando Ayala, regizor, scenarist şi producător argentinian de film (n. 1920)

– 2011: A murit actorul australian Andy Whitfield (n. 1972, în Ţara Galilor)

– 2014: A murit Antoine Duhamel, compozitor, dirijor şi profesor francez; cunoscut pentru coloanele sonore ale unor filme celebre din Noul Val al cinematografiei franceze (n. 1925) – 1 an