Programul „Sănătate pentru sate” a început în comuna Cernica din judeţul Ilfov

Programul de asistenţă medicală pentru persoanele defavorizate din mediul rural, „Sănătate pentru sate”, a început astăzi în comuna Cernica din judeţul Ilfov. Potrivit unui comunicat de presă, 20 de medici specialişti, 5 asistenţi medicali şi o echipă de tineri voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au consultat câteva zeci de pacienţi, în vechea clădire a Centrului Cultural. Campania „Sănătate pentru sate” a început în urma protocolului de colaborare, semnat între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii şi are ca scop organizarea unor acţiuni medicale umanitare, care au drept beneficiari persoane cu vârstă înaintată, cu statut socio-economic scăzut sau persoane cu dizabilităţi şi cu boli cronice.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 septembrie)