Leul moldovenesc continuă să se deprecieze

Leul moldovenesc continuă să se deprecieze, în pofida măsurilor luate de Banca Naţională a Republicii Moldova, fapt ce ar putea duce la un nou val de scumpiri pe piaţa internă. Potrivit analiştilor citaţi de Radio Chişinău, scăderea leului depinde de ritmul reformelor adoptate de guvern.

Reporter: Victor Pogor – Printre factorii interni care au dus la deprecierea leului moldovenesc faţă de principalele valute de referinţă, potrivit expertului ecinomic Viorel Gârbu, sunt creşterea lichidităţilor în sistemul bancar moldovenesc prin emisii neacoperite ale BNM menite să crediteze băncile aflate sub administrare specială. Ieşirile masive de capital din ţară, dar şi sistarea asistenţei financiare externe a Republicii Moldova ca rezultat a lipsei unui acord cu FMI, de asemenea, sunt printre factorii ce vor duce la slăbirea leului. Viorel Gârbu admite că dolarul american ar putea ajunge la 28 de lei în 2016 în cazul în care autorităţile nu vor fi în stare să gestioneze corect criza.

Viorel Gârbu: În cazul în care tot ceea ce trebuia făcut de 3 ani /…/ leul se va deprecia încet. În cazul în care continuă mai departe ceea ce a fost şi până acum şi ceea ce este prezent şi acum în Republica Moldova, în cazul lucrurile se precipită părerea mea e că leul poate să cadă şi mai mult, nu o rămână doar la 28 de lei dolarul, la 30-40.

Reporter: Experţii se referă şi la factorii externi care au dus la slăbirea monedei naţionale. Aceştia ar fi, în opinia analistului Alexandru Fală, problemele care există în economia rusească, descreşterea volumului remintenţelor, dar şi recesiunea din economiile ţărilor din regiune. Chiar dacă BNM a majorat rata de bază pană la 19,5 puncte procentuale şi a majorat rata rezervelor obligatorii, euro a ajuns să fie tranzacţionat la un curs de 22,40 lei, în creştere cu 80 de bani faţă de finele săptămânii trecute.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 septembrie