Revista presei internaţionale – 16 septembrie 2015

Criza refugiaţilor care a lovit Europa precipită lucrurile, şi nu doar în UE, ci şi asupra punctului de origine, Siria. Iar presa internaţională oglindeşte fidel reacţiile contradictorii. Noile prevederi instituite în Ungaria îşi arată efectele. „Un grup de imigranţi a fost arestat pentru traversarea ilegală a graniţei”, anunţă Reuters, iar Magyar Nemzet informează că Ungaria declară stare de criză în zonele cu emigranţi. „Frontiera este închisă, prin urmare, pe-aici nu se trece”, titrează şi Il Giornale şi subliniază că Serbia nu intenționează să accepte imigranții pe care îi va refuza Ungaria, chiar cu prețul de a trimite armata la frontieră. În plus, Budapesta a avertizat că intenţionează să extindă construcţia gardului spre România pentru cazul în care presiunea migraţiei se va muta în această direcţie, precizează El Pais. Între timp, Berlinul a solicitat pedepsirea ţărilor europene care refuză găzduirea refugiaţilor prin tăierea fondurilor europene, reţine La Libre Belgique. Însă Slovacia nu se lasă intimidată şi răspunde că „niciodată până acum o ţară nu a fost pedepsită pentru că are o opinie diferită, iar aplicarea acestei măsuri duce la sfârşitul UE”, a afirmat premierul Robert Fico. „Grupul de la Vişegrad contra restului Europei”, face remarca Rzeczpospolita şi opinează că Angela Merkel distruge Schengen, iar pentru greşeala sa plăteşte toată Europa. „Doamna cancelar anunţase că Germania este gata să-i primească fără restricţii pe toţi potenţialii refugiaţi şi atunci valul de imigranţi din toată lumea a pornit cu forţă dublă. Acum se constată că statul german nu este atât de capabil să primească nici măcar o parte mai mică din numărul anunţat de refugiaţi, care se află în prezent la Munchen şi Berlin sub cerul liber de zile întregi. Nu este inuman acest lucru?”, se mai întreabă cotidianul polonez. Între timp, refugiaţii din Siria s-au revărsat în autogara din Istanbul şi vor să treacă în Grecia, semnalează din Turcia Zaman. Le Monde constată divizarea profundă a europenilor în privinţa crizei refugiaţilor, iar El Mundo scrie despre „dezbinarea europeană” care ar putea conduce la o criză şi mai mare. Soluţiile întârzie însă, cel puţin din partea Europei. Kremlinul însă este îngrijorat de pericolul jihadist şi de posibilitatea ca teroriştii să-şi extindă activităţile asupra Rusiei şi Europei, notează Russia Today. Preşedintele Putin susţine sprijinul militar pentru Siria şi declară că înfrângerea Statului Islamic este imposibilă fără colaborarea cu Damascul, subliniază Washington Post. În acelaşi timp, Vladimir Putin afirmă că Bashar al-Assad este dispus să coopereze cu opoziţia siriană, precizează ABC, iar Gazeta Wyborcza menţionează că Moscova şi sateliţii ei sunt pregătiţi să facă faţă Statului Islamic. Ei cheamă lumea să renunţe la ambiţiile geopolitice în favoarea luptei cu terorismul. Pe de altă parte, Pentagonul acuză Rusia că ar intenţiona să construiască o bază militară în Siria, consemnează La Stampa şi adaugă că primele imagini satelitare difuzate privind infrastructurile ruseşti arată piste de aterizare, elicoptere, locuri destinate găzduirii aeronavelor şi tancurilor utilizate pentru protejarea terenului şi baterii antiaeriene. Asupra pericolului jihadist avertizează chiar şi Papa Francisc, care în urmă cu câteva zile cerea comunităţii religioase catolice să adăpostească familii de imigranţi. Însă într-un interviu acordat unui post de radio portughez suveranul pontif a atras atenţia că există riscul ca printre refugiaţii care intră în Europa să se afle şi militanţi islamişti. Reuters citează declaraţiile Papei: „La doar 400 de kilometri de Sicilia există un grup terorist foarte dur. Aşa că există riscul de infiltrare”. Şi continuă: „Nimeni n-a spus că Roma ar fi imună faţă de această ameninţare. Trebuie luate măsuri de precauţie”.

Iulia Lapadat – RADOR