Sistemul informatic al cardurilor de sănătate s-a blocat

Sistemul informatic al cardurilor de sănătate s-a blocat în această dimineaţă şi până acum problema nu a fost rezolvată. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că defecţiunea a apărut la ora 6:55, iar în prezent se lucrează la remedierea ei. Pacienţii nu ar trebui să fie însă afectaţi de situaţie, spune purtătorul de cuvânt al CNAS, Mihaela Tănase.
Mihaela Tănase: Această situaţie, la un astfel de sistem, a fost prevăzut în normele de utilizare ale cardului de sănătate. Aşadar, furnizorii ştiu că, atunci când sistemul nu este funcţional, ei pot acorda servicii medicale în sistem offline. Mai exact, furnizorul introduce cardul de sănătate al pacientului care se află în cabinetul său în cititior, acolo rămâne o amprentă de timp, pacientul beneficiază de serviciu, iar furnizorul, la remedierea sistemului, are posiblitatea să urce online acest serviciu în sistem. Timpul pe care îl are la dispoziţie un furnizor pentru a ridica în sistem servicilu acordat offline este de 72 de ore.
Realizator: CNAS indică şi pe pagina de internet a instituţiei procedurile pe care furnizorii de servicii medicale trebuie să le urmeze până la deblocarea sistemului informatic al cardurilor de sănătate, informează reporterul RRA Marilena Frâncu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 18 septembrie