Guvernul Ungariei a publicat anunţuri în ziare iordaniene şi libaneze, cu privire la restricţionarea migraţiei

Guvernul Ungariei a publicat luni, în mai multe cotidiane din Iordania şi Liban, anunţuri în limbile arabă şi engleză, în care imigranţii sunt atenţionaţi că trecerea ilegală a frontierei Ungariei reprezită o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare. Potrivit anunţului publicat printre altele în ziarele an-Nahar, din Iordania, şi Rai al-Gadd, din Liban, „magiarii sunt ospitalieri, însă autorităţile adoptă măsuri ferme împotriva persoanelor care încercă să intre ilegal pe tritoriul ţării”. În anunţ, cei care doresc să imigreze sunt atenţionaţi să nu asculte de traficanţii de persoane, deoarece „Ungaria nu va permite imigranţilor ilegali să traverseze teritoriul ţării”. Potrivit datelor publicate luna trecută de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), în Liban, ţară cu o populaţie de 4,5 milioane de locuitori, se află peste 1,1 milioane de refugiaţi sirieni înregistraţi, iar în Iordania, cu o poplaţie de 8 milioane, numărul acestora este de 600.000.

(MTI – 21 septembrie)