Gardianul care l-a păzit pe George Michael a recunoscut că a furnizat informaţii presei despre star

Amanda Watts, gardianul care l-a păzit pe George Michael, în perioada în care acesta a fost închis, a recunoscut că a furnizat la acea vreme informaţii despre star publicaţiei britanice „The Sun”, contra sumei de 2.000 de lire sterline. În vârstă de 43 de ani, Amanda Watts şi-a recunoscut vinovăţia într-o acuzaţie de abuz în serviciu. Sentinţa în cazul femeii din Suffolk, care este reţinută pentru implicarea în operaţiunile numite Operation Elveden, va fi pronunţată la mijlocul lui octombrie. „Pedeapsa cu închisoarea este inevitabilă. Sunt sigur că ea va înţelege acest lucru” – a afirmat judecătorul care se ocupă de acest caz. În cadrul audierilor care au avut loc la Curtea Penală Centrală a Angliei (Old Bailey) din Londra, a reieşit că Watts a furnizat la acea vreme tabloidului britanic „The Sun” informaţii suficiente pentru publicarea unui serial alcătuit din cinci articole. George Michael a stat la închisoare în 2010 pe o perioadă de o lună, după ce instanţa britanică l-a condamnat pentru comiterea unui accident de circulaţie sub influenţa drogurilor. Conform documentelor aflate la dosar, pentru informaţiile furnizate, Watts a primit 2.000 de lire sterline – a relatat BBC News. Acţiunea Operation Elveden, referitoare la mita oferită organelor de poliţie şi altor angajaţi publici, a fost demarată de jurnalişti.

(www.mediamix.mti.hu – 22 septembrie)