Ministrul sârb de interne despre reluarea traficului fără restricţii spre Croaţia

Ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic, a declarat vineri că Guvernul Serbiei a obţinut o mare victorie pentru că la ora 17:00 s-a reluat traficul fără restricții spre Croația. „Acesta este un semn bun. Acum, cetățenii noștri pot să călătorească spre Croația. S-a dovedit că Guvernul Serbiei a avut dreptate și a obţinut o mare victorie pentru țara noastră și poporul nostru”, a spus Stefanovic. Ministrul de interne a subliniat că Serbia a câştigat lupta diplomatică în care a dovedit că au fost încălcate Acordul dintre Serbia și UE privind stabilizarea și asocierea și alte acorduri. El a precizat că acest lucru este o dovadă că Serbia duce o politică serioasă și responsabilă și că în viitor își va apăra în continuare interesele naționale.

(www.beta.rs – 26 septembrie)