Proiectul legii vaccinării va fi lansat în dezbatere publică

Un proiect de lege iniţiat de experţi din Ministerul Sănătăţii şi care va fi lansat în dezbatere publică propune condiţionarea înscrierii copiilor în grădiniţe şi şcoli de efectuarea a opt vaccinuri care vor fi trecute într-o adeverinţă de la medicul de familie. Este vorba de vaccinul împotriva hepatitei B, a difteriei, a tetanosului, a tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, oreionului şi rubeolei. Consilierul ministrului sănătăţii, doctorul Alexandru Rafila, a precizat pentru Radio România Actualităţi că legea îşi propune să crească rata vaccinării în România, care în prezent este de 85%-88%.
Alexandru Rafila: Elementele pe care eu le consider importante în această lege sunt cele legate de asigurarea aprovizonării cu vaccin, constituirea unor structuri profesionale tehnice la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional care să ofere expertiză şi consiliere părinţilor în vederea răspunsului la întrebările pe care ei le-ar putea avea şi trebuie să ştie că reacţiile adverse la vaccinuri, pe de o parte, sunt foarte rare, iar dacă există o reacţie serioasă, toată responsabilitatea medicală este preluată de autorităţi, dar riscul este extrem de redus şi oricum este net inferior beneficiului adus de vaccin.
Realizator: Doctorul Alexandru Rafila a explicat că vaccinul împotriva tuberculozei nu se află printre cele opt obligatorii, întrucât acesta se administrează copiilor în maternitate, imediat după naştere, şi are rolul de a preveni complicaţiile infecţiei şi nu îmbolnăvirea. Proiectul legii vaccinării prevede şi amenzi pentru părinţii care refuză să-şi imunizeze copiii. Documentul a fost iniţiat pe fondul scăderii, în ultimul an, a acoperirii vaccinale în toată ţara, ne-a precizat redactorul Adriana Turea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie