Ungaria intenţionează să aplice controlul medical al refugiaţilor

În cazul în care Parlamentul va adopta o propunere legislativă a Guvernului, autoritatea sanitară din Ungaria ar putea dispune controlul medical obligatoriu prin sondaj al imigranţilor. Această iniţiativă legislativă a fost înaintată de ministrul ungar al resurselor umane, Zoltán Balogh. Potrivit proiectului de lege, în cazul în care un imigrant va solicita obţinerea statutului de refugiat într-o zonă de tranzit, atunci controlul medical va trebui efectuat în acea zonă, iar pesoana respectivă va primi o adeverinţă cu care va putea călători pe teritoriul Ungariei. Zoltán Balogh a mai precizat că cheltuielile aferente acestor controale vor fi suportate de Casa de asigurări de sănătate şi din bugetul central al statului.

MTI – 29 septembrie