Guvernul Ponta rămâne în funcţie după respingerea de către parlament a moţiunii de cenzură

Guvernul condus de Victor Ponta rămâne în funcţie, după ce parlamentul a respins moţiunea de cenzură a opoziţiei. În opinia premierului, rezultatul votului reprezintă un eşec din toate punctele de vedere pentru PNL, iniţiatorul demersului, despre care a spus că nu are o soluţie alternativă. De cealaltă parte, liberalii consideră că premierul Victor Ponta trebuie să plece din fruntea executivului, pentru că acuzaţiile aduse de procurorii DNA şi trimiterea sa în judecată pun sub semnul întrebării credibilitatea actului de guvernare. Amintim că moţiunea de cenzură de marţi este a patra din actuala legislatură, după schimbarea majorităţii parlamentare, iar opoziţia mai are dreptul să apeleze la un astfel de demers doar în sesiunea din primăvară a legislativului, ne-a informat reporterul Radio România Actualităţi, Iulia Gherman.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 seprembrie