Cuibul Artiștilor – 300 de zile de teatru gratuit pentru studenți

Sub motto-ul “Arta se întâmplă”, din 2 Octombrie, Cuibul Artistilor inițiază cel mai mare proiect de cultură la nivel național, oferind teatru gratuit pentru toți studenții din București, timp de 300 de zile. Absolvenți și studenți ai Universității de Artă Teatrală și Cinematografică București vor pregăti 10 comedii care se vor juca pe parcursul a 300 de zile.
Primul spectacol, „O zi de vară”, se va juca de pe 2 până pe 31 octombrie, iar interpreții vor fi Victor Țăpeanu, Vlad Basarabescu și Bianca Cuculici.
Cuibul Artiștilor își propune prin acest proiect ambițios să atragă cât mai mulți studenți atât din București cât și din orașe precum Focșani, Iași, Cluj și Brașov. Trupa de actori va pregăti 10 comedii, jucate 30 de zile consecutive, și speră să ofere cu această ocazie o alternativă cât mai interactivă și mai tentantă la divertismentul uzual al studenților.
Trupa a înregistrat deja un succes neașteptat în rândul tinerilor, adunând prin spectacolul “Cine sapă groapa?” –proiectul pilot al campaniei 300 de zile de teatru – aproape 3.000 de tineri, în 20 de reprezentații, deși cifra așteptată era de doar 1.000 de spectatori.
“Proiectul de a juca gratuit pentru tinerii şi studenţii din Bucureşti a început oarecum dintr-o frustrare. În timpul facultăţii, nu joci foarte mult. Câmpul muncii în zona teatrului e zero, termini facultatea, dar ştii că termini cu o diplomă de şomer şi din frustrarea asta apare o nevoie. Ca să scapi de ea, ai două variante: să te plafonezi sau să ieşi la suprafaţă. Şi atunci a venit ideea Cuibului şi îi îndemnăm pe cei din generaţia noastră să închdă televizorul şi să vină la teatru”, explică Victor Ţăpeanu, fondatorul proiectului.
Cuibul Artiștilor este format din cinci membri seniori și o trupă-junior de 20 de liceeni.
Victor Țăpeanu – Absolvent UNATC, Actor la Teatrul Național din București
Vlad Basarabescu – Student UNATC Anul III, Actor la Teatrul Mic
Frederic Negrescu – Student UNATC Anul II, Colaborator la Circul Globus
Bianca Cuculici – Student UNATC Anul III
Serin Jemaa – Student UNATC Anul I
Intrarea la spectacole se face doar pe bază de rezervare pe pagina de Facebook a trupei: https://www.facebook.com/300deziledeteatru
“Arta se întâmplă.”