Directorul Direcţiei de Politică Regională a CE va evalua modalitatea de gestionare a două proiecte finanţate din fonduri comunitare

Directorul Direcţiei de Politică Regională a Comisiei Europene, Charlina Vitcheva, va evalua, astăzi, la Giurgiu, modul cum sunt gestionate două proiecte finanţate din fonduri comunitare, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria. Potrivit redactorului RRA Petruţa Obrejan, unul dintre proiecte vizează managementul comun al situaţiilor de urgenţă în cazul unor evenimente hidro-meteorologice sau al poluării accidentale a apei, iar al doilea are în vedere o reacţie mai bună al autorităţilor din regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse, în situaţii de urgenţă. Până în anul 2020, programele de cooperare interregională finanţate de Uniunea Europeană, şi care funcţionează de 25 de ani, vor continua să pună la dispoziţia statelor membre fonduri pentru cercetare, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, protecţia mediului şi gestionarea riscurilor de frontieră.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie