Decizie a Curţii Europene de Justiţie privind transferul de date personale dintre UE şi SUA

Curtea Europeană de Justiţie a hotărât că politica Uniunii Europene, de a permite schimburile de date personale cu Statele Unite, este neîntemeiată. Cazul a fost înaintat de un student austriac, Max Schrems, care a argumentat că actualul cadru legal, cunoscut drept Safe Harbour, i-a încălcat intimitatea. Schema permite companiilor să transfere date din statele Uniunii Europene către Statele Unite. Având în vedere contextul dezvăluirilor făcute de Edward Snowden, luat în considerare de Curte, aceasta a decis că, sub proprietate americană, informaţiile nu sunt sigure aşa cum susţine SUA. Potrivit corespondentului BBC, decizia Curţii Europene va avea implicaţii vaste, multe companii din Europa urmând a fi verificate pentru a se decide ce se întâmplă cu datele personale ale angajaţilor.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 octombrie)